duminică, 5 mai 2024

De Paşte


 trufaşă
moartea ne minte
creduli
admitem nefiinţa
ciocnind ouă roşii

învierea 
o necuprinsă taină
de hotarele firii
ascunsă
în bobul de grâu
renăscut în prescură

la căpătâiul anilor
un nou început
fără timp

Vindecat de nevisare / Sorin Micuţiu. - Bacău : Art Book, 2011

Un comentariu:

Felix spunea...

Profund, felicitări!