Când spui că ai obosit pe cale,
Nu-i semn că te-ai pierdut,
Ai fost căzut prea mult în vale,
Răpus de dor, răpus de jale.
Când spinii minții cresc fără-ncetare,
Să știi că-n ei lucrează un rost ascuns:
Prin fiecare gând udat cu plâns
E un dar de sus spre vindecare.
Aripa rănită nu e o povară,
Ci locul unde harul se așază;
Căci numai cel ce cade și oftează
Învață să se nască a doua oară.
Și chiar de glasul ți-e de lacrimi frânt,
Și ochii tăi sunt floare tremurândă,
Să știi că Domnul știe să te-ascundă
În palma Lui, ca un tainic legământ.
Și-n ziua când vei ridica privirea,
Vei înțelege tot ce n-ai știut:
Că drumul greu pe care l-ai bătut
Ți-a fost, de fapt, spre ceruri pregătirea.
27.05.2026
Sorin Micuțiu
Nu-i semn că te-ai pierdut,
Ai fost căzut prea mult în vale,
Răpus de dor, răpus de jale.
Să știi că-n ei lucrează un rost ascuns:
Prin fiecare gând udat cu plâns
E un dar de sus spre vindecare.
Ci locul unde harul se așază;
Căci numai cel ce cade și oftează
Învață să se nască a doua oară.
Și ochii tăi sunt floare tremurândă,
Să știi că Domnul știe să te-ascundă
În palma Lui, ca un tainic legământ.
Vei înțelege tot ce n-ai știut:
Că drumul greu pe care l-ai bătut
Ți-a fost, de fapt, spre ceruri pregătirea.
Sorin Micuțiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu