Moșii de cireșe

Mi‑e dor de voi,
de toți cei care ați plecat
într‑o parte a lumii
unde nu mai ajunge 
decât șoapta rugăciunii.

Astăzi am spălat câteva cireșe
și le‑am pus cu drag
într‑un castron de lut,
ca și cum ați putea veni
să le luați cu mâna voastră caldă,
așa cum făceați odinioară.

Știu că drumul vostru
trece prin Valea cu Dor
și nu aș vrea
să ajungeți acolo
cu poala goală.

De aceea împart,
și iar împart,
și mă rog să găsiți
ceva din mine
pe unde treceți.

Nu vă pot vedea,
dar uneori simt
cum se mișcă aerul,
ca o horă nevăzută,
și mă gândesc
că poate Ielele
v‑au lăsat să treceți
mai aproape,
să mă priviți o clipă
fără să mă sperii.

Stau în pragul verii
și ascult cum se deschid
vămile văzduhului.
E sâmbăta Moșilor
și pământul miroase
a nuc și a pelin,
ca o carte veche
răsfoită doar de cei plecați.

Iar când aud în depărtare
foșnetul unei hore de aer,
mă închin.
Poate sunt Dânsele
sau poate sunteți voi,
venind o clipă
să mă vedeți
cum încă vă port în mine.

30.05.2025

Sorin Micuțiu