vineri, 14 mai 2010

Rouă de vis


Doamne, aşa aş vrea să zbor spre un alt tărâm,
Dar, vai, nu mă pot să mă înalţ de pe caldarâm.
Aripile îmi sunt încărcate de rouă,
Iar cerul îşi picură iar plânsul …şi plouă…

Visez iar că zbor şi îi cânt dorului şoptit…
Credinţa şi nădejdea în mine-au-nmugurit…
Inima îmi bate din ce în ce mai tare,
Dar mă trezesc oftând din clipa de visare.

Împrejur miroase a flori de levănţică…
Credinţa din mine, deşi e încă mică,
Învinge orice teamă, orice neputinţă,
 Cu roua pe aripi spre cer ea mă înalţă.







3 comentarii:

Mariana spunea...

De ce, oare, mi-e draga levantica? Cum a reusit sa mi se strecoare in suflet ca un vers inmiresmat?

Imi amintesc primvara in care roua de vis a facut sa straluceasca versurile tale...si de atunci stralucirea naste noi poeme...
Fie binecuvantata primavara aceea ce mi-a aratat frumusetea stropului curat de roua!

Simina spunea...

foarte frumoasa roua ta de vis...si ce parfum emana de dor...

C T spunea...

Toate bucuriile vin de la natura , cu putina deschidere spre cunoastere putem intelege ceea ce ne ofera universul.