Insomnie culturală

 

În noaptea asta,
ochii mi-au fost porți,
deschise spre lumi
unde arta respiră.
Când pleoapele grele
se închideau,
mă teleportam
în scene unde fiecare vis
își scrie istoria.
 
Prima oprire,
într-un colț de bibliotecă,
unde un prieten își lansa cartea,
semn de viață.
Mă trezesc brusc,
iar visul se destramă.
 
Închid iarăși ochii,
mă găsesc în galerie,
unde culorile dansează
sub priviri scrutătoare.
Dar scena se schimbă
și iar mă trezesc.
 
În noapte,
teatrul mă cheamă,
un amic pe scenă, o floare.
Actorul joacă,
publicul râde și plânge,
eu, spectator în vis,
mă pierd în aplauze.
Dar cortina cade,
și iar mă trezesc.
 
Marea spaniolă
mă îmbrățișează cu valuri,
un amic scriitor
îmi șoptește amintiri.
Dar valurile se sparg
și iar mă trezesc.
 
În casa lui Bacovia,
o prietenă scriitoare
îmi citește versuri,
mă invită în lumea ei.
Dar visul se frânge
și iar mă trezesc.
 
Toată noaptea,
un carusel de vise și arte,
fără odihnă,
dar plin de fețe dragi.
Somniferul târziu,
este fără putere să mă poarte
în liniștea nopții.
 
Și printre toate,
stelele străluceau mute,
martori tăcuți
la călătoria mea prin somn.
Pe bolta cerească,
desenau rute
ce mă purtau spre prieteni,
într-un dans domol.
 
Fiecare stea,
o amintire, o clipă,
mă îndeamnă să zbor,
să mă las dus de vis.
În noaptea mea de insomnie,
stelele-s prieteni,
mă ghidează blând,
prin universul nesfârșit.

23.05.2024

Sorin Micuțiu