Psalm (XXXVII)

lângă Eminescu
 
Doamne, în ianuarie-acesta fără margini,
mă opresc lângă Eminescu
și simt cum piatra lui se încălzește
de la lumina pe care Tu ai lăsat-o în el.
 
Îți mulțumesc pentru duhul acestui poet,
care a știut să Te caute
în foșnetul codrilor,
în tremurul stelelor,
în adâncul inimii omenești.
 
Zăpada cade peste noi ca o binecuvântare,
iar eu simt cum cuvintele lui
se ridică din marmură
ca niște păsări albe,
ducând rugăciunea mea mai sus
decât aș putea eu urca.
 
Doamne, primește mulțumirea mea
pentru această clipă
și lasă ca duhul lui
să rămână în mine
ca o scânteie
care nu se stinge,
ca un fulg
care nu se topește,
ca o șoaptă
prin care Tu
încă vorbești.
 
Și dacă astăzi lumea
obosește de adevăr,
păzește-ne, Doamne,
limba și tăcerea,
să nu stingem
cu vorbe ieftine
focul pe care l-ai pus în cuvânt.
Învață-ne să scriem
și să trăim
cu aceeași teamă
cu care el Te-a rostit!

14.01.2026

Sorin Micuțiu

fotografia de aici: https://www.youtube.com/shorts/JJEe1mn4AKo