poem pentru tata
Îmi amintesc
drobul de pâine
de sub pânza de in
împărțit la nouă
tu stai și te rogi
privind izvoarele curate
din ochi de copil
un strop de rouă
alunecă pe geam
ca o lacrimă pe obrazul mamei
nu mai era mâna aceea să o șteargă
amintirea ei
devine o rană
un strigăt mut
împărțit la zece
în palme strângeai
ca pe o anafură
firimiturile
erau deajuns
te săturai privindu-ne
așa te regăsesc și astăzi
mereu între două așteptări
P.S. Am revenit la aceste gânduri scrie mai de mult pentru că se pare că așteptările sunt pe sfârșite :(
În curând va șterge lacrima de pe obrazl mamei...
Slăvindu-Te, Te slăvesc pe Tine, Doamne, că ai căutat spre smerenia tatălui meu și nu l-ai dat în mâinile vrajmașilor și ai mântuit din nevoie sufletul său. Și acum, te rog Stăpâne, să acoperi pe tatăl meu cu mâna Ta și fă să vină peste el mila Ta, ca s-a tulburat sufletul său și amarnic îi este să iasă din slăbănogitul său trup. Ca nu cumva vicleanul sfat al celui potrivnic să-l înâmpine și să-l poticnească întru întuneric, pentru păcatele cele făcute de el, cu neștiință sau cu știință, în viața aceasta. Milostiv fii lui, Stăpâne, și să nu vadă sufletul său întunecatul chip al viclenilor diavoli, ci să-l ia îngerii Tăi cei străluciți și luminați.
Și când îl vei vei judeca, să nu-l apuce mâna stăpânitorului acestei lumi, ca să nu-l surpe pe el, în adâncul iadului, ci stai lângă el și-i fii Mântuitor și sprijinitor. Miluiește, Doamne, sufletul tatălui meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin.
.jpg)
2.jpg)
