Reflexie

Nu suntem perfecți,
nici eu, 
nici tu,
în oglinda timpului, 
toți avem un ciob
al nostru.

Când vom înțelege,
în zori
sau în apus,
că greșim 
și iertăm, 
sub același cer
unde căderea,
e o lecție, 
nu un prilej de judecată,
atunci ne vom vedea
fără mască,
vom ști
că perfecțiunea 
e ca ploaia de vară,
uneori rece,
alteori caldă.

Quo vadis cor?

În grădina gândurilor mele, 
flori de vis,
trandafirul roșu, 
inima, 
arde-n foc,
dragostea, 
ca florile, 
nu are preț.

Când soarele apune,
luna e martor, 
nimic nu-i scris,
stelele ascultă
refrenuri de dor.

În zori, 
roua mângâie
tremurătoare 
o lacrimă de fericire
pe obraz.

03.07.2024
Sorin Micuțiu

Fundal

 

Când inima devine cânt,
din cosmos până la pământ,
când negrul e mai mult decât
un simplu fundal, e un început,
eterna noapte, devine casă,
îmbrățișează albul blând
iar ochii-ți ard ca stelele...
Atunci visezi, trăiești și zbori...

de Sorin Micuțiu

03.07.2024

Hunedoara, leagăn de istorie și mister

 În noaptea tăcută,
prin Castelul Corvinilor
se zvonește că umbrele 
dansează neîncetat.
Călători veniți de departe, 
cu inima îndrăzneață,
pășesc prin încăperile lui
unde timpul pare să fi lăsat
în ziduri ecouri 
ale unui trecut înfricoșător.

Aici, în orașul Castelului
cerșetorul Nandraș,
om cu suflet nobil,
a refuzat să-și vândă votul.
În onoarea sa,
oamenii recunoscători 
au ridicat o statuie
pierdută în timp,
povestea lui,
însă mai dăinuie.

Ecou din înțelepciune

 

 Ascultați, tineri,

glas de bătrâni,

ce sfaturi de viață,

și înțelepciune

vă dăruiesc.

Nu-i lăsați să plece,

mai au comori de-mpărțit,

în lumea largă

nu le veți găsi nicăieri.

 

Cărțile sunt multe,

dar un sfat bătrânesc,

e ca o fântână de apă vie,

curge neîncetat.

Inima deschideți,

 nu mai zidiți ziduri,

înțelepciunea lor e un dar,

 nu trebuie ignorat.

Cine sunt eu?

 

Sunt ceea ce sunt,
un suflet în zbor,
dar când uit  
să-mi deschid aripile
încetez să fiu
ceea ce-aș putea.
 
Sunt ceea ce sunt,
atunci când sunt om,
și lumina-n mine
strălucește clar,
dar când uit să fiu,
pierd ceea ce-aș putea fi.
 
Sunt ceea ce sunt,
o flacără în noapte,
cu nădejde vie,
dar când uit să ard
în întuneric mă pierd,
departe de ceea ce-aș putea.

Manifest pentru unitate literară

 

Ce ar fi dacă
pentru o clipă,
ne-am angaja 
să cultivăm unitatea,
 colegialitatea,
părtașia,
sub steagul literaturii, 
cu condeiul ca sabie 
și cuvântul ca scut,
să ne susținem reciproc, 
în tot ce ține de noi?!

În sanctuarul literelor, 
nu e loc de orgolii,
de discuții pe la colțuri,
doar dialogurile constructive,
fără jumătăți de măsură, 
doar dragostea pentru cuvânt,
întreagă și necondiționată
scrie istorie!

19.06.2024
Sorin Micuțiu

O altfel de chemare

 (Sfânta Evanghelie după Ioan, capitolul 17)

Cu mâini întinse
spre eternitate,
Iisus se roagă
pentru cei ce L-au primit
să poarte-n lume
dragostea curată,
să nu ne ia din lume,
ci să ne păzească
de cel viclean,
ce umbre
aruncă pe cale.

Trimiși în lume
așa că și El,
să fie solii păcii
ai nădejdii
și harului,
unul, întru El
să rămânem
oglinzi ale slavei,
purtători de Adevăr.

Eminescu, dor nestins

O, Eminescu,
suflet de poet,
în lumea ta de vis
și mister,
ai adunat în versuri
buchete de stele,
ai fost "Luceafărul"
în noapte strălucind.

"Pe lângă plopii fără soț"
prin "Doina" ta
ne-ai îmbrățișat.
"Adio" spus-ai,
dar ai rămas
în inima neamului,
un far luminos.

Nu suntem săraci

Nu suntem săraci,
în suflet,
nici în vis,
doar de cuvinte
născătoare de zâmbete,
ducem lipsă.

Nu suntem săraci,
de dragoste, 
sau căldura ei,
de momente de părtășie 
cu cei dragi,
ducem lipsă.

Nu suntem săraci,
de pâinea
cea de toate zilele,
de înțelegere, 
de un gest senin,
ducem lipsă.

Scrisoare unui prieten

Între cer și pământ,
fiecare strălucim
în chip diferit,
cu o inimă unică.
Fiecare pas, 
fiecare cuvânt, 
fiecare gând,
este o legătură sfântă, 
o punte către divin.

Nu te compara cu alții, 
ești făcut să strălucești
în ochii Celui Veșnic, 
unde toate se vădesc.
El te-a creat
cu mâini de artist,
cu dragoste și grijă
îți modelează calea.

Orbirea inimii

 

„Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!” (Marcu 9, 17-32)

 
În noaptea adâncă,
orbul simte,
se bucură de cântec,
de adierea vântului,
de parfumul naturii,
în întunericul său,
găsește lumina
și trăiește fiecare clipă
la maxim
fără să fie derutat
 
Dar noi,
cu ochi deschiși spre zare,
adesea uităm
de aceste comori,
vedem,
auzim,
dar nu simțim,
inimile noastre
par a fi adormit,
un somn geru.

Odihnă în Dăruire

Motto: „Credința-n zilele de-apoi / E singura tărie-n noi, / Că multe-s tari cum credem noi / Și mâine nu-s” (George Coșbuc, Moartea lui Fulger).

Când oboseala
își spune cuvântul
și povara
pare-a fi doar a mea,
găsesc alinare
în fapta cea simplă
în darul ce-l dau,
fără de plată.                            .
                     
Nu caut cunună,
nici tronuri,
nici sceptre,
nu-mi sunt pe plac,
munca-mi e rugă
și mulțumirea,
e simplă.

Espresso emotional

 

Cu ochii întredeschiși,
și un espresso în mână,
simt cum iubirea
îmi inundă inima,
fără niciun semn.
 
Plâng,
dar nu de tristețe,
ci de bucurie,
lacrimile sunt emoție pură.
Zâmbesc larg,
cu colțurile gurii spre cer
și râd cu poftă,
fără nicio frică sau teamă.
În fiecare sorb de cafea,
gustul intens se amestecă
cu o aromă aparte
ce trezește simțurile adormite.
Toate trăirile se împletesc,
Iubirea,
bucuria
și zâmbetul,
într-o inimă împlinită.

La mulți ani de 1 iunie!

Pentru voi, copii ai lumii,

Cu ochi sclipind de minuni,

Vă urez să creșteți liberi,

Să visați fără graniți,

Să râdeți în soare și ploaie,

Și să vă jucați în culori infinite.

Și pentru voi, adulții cu suflet de copil,

Nu uitați să vă opriți din alergare,

Să priviți lumea cu ochi de mirare,

Să vă bucurați de simple plăceri,

Și să redescoperiți magia în lucrurile mici,

Pentru că în fiecare inimă bate un copil vesel,

Care ne amintește că viața e un carusel.

06.01.2024

Sorin Micuțiu

O călătorie prin inocență

 

Fragil vas al tinereții,
cu pânzele-ți întinse
spre orizonturi de vise și culori,
navighezi mări,
fără hărți,
fără temeri,
dar nu uita,
oceanul nu păstrează
urmele călătoriilor de ieri.
 
Când valurile tale
ating malul dorit
și realitatea pare un miraj,
amintește-ți,
fiecare undă spulberată
este o poveste
în cartea vieții.
 
Când vânturile
vor sufla mai domol,
zâmbește,
fiecare rafală,
e semnul că ai navigat,
nu doar că ai fost un visător
la adăpostul unui atol.

Insomnie culturală

 

În noaptea asta,
ochii mi-au fost porți,
deschise spre lumi
unde arta respiră.
Când pleoapele grele
se închideau,
mă teleportam
în scene unde fiecare vis
își scrie istoria.
 
Prima oprire,
într-un colț de bibliotecă,
unde un prieten își lansa cartea,
semn de viață.
Mă trezesc brusc,
iar visul se destramă.
 
Închid iarăși ochii,
mă găsesc în galerie,
unde culorile dansează
sub priviri scrutătoare.
Dar scena se schimbă
și iar mă trezesc.

Elena

  

Cu jertfa ta nevăzută,
dar simțită,
ai pus temelii de neclintit,
înțelepciunea ta,
o comoară ascunsă,
în inima mea
e veșnică.
 
Chiar dacă timpul
nu ne-a fost darnic
și nu te-am cunoscut
cum aș fi dorit,
prezența ta este aievea,
o adiere caldă,
un sfat
șoptit în taină.
 
În zi de sărbătoare,
cu gândul la tine,
MULȚUMESC  pentru tot,
trăiești în mine
prin jertfa și dragostea ta.

Mironosițelor - purtătoare de nădejde

În zorii unei lumi adormite,
pe cărări de piatră 
mironosițele femei,
purtătoare de mir și lumină,
au pășit spre mormântul 
ce păstra tăcerea Învierii.

Străine de umbra morții,
de durerea cea grea
așternută peste lume
nu erau,
dar inimile lor
pline de credință neclintită,
le chema spre Adevărul 
ce avea să schimbe totul.

Timpul

Se scurge neîntrerupt, 
fără a aștepta,
ne dăruiește momente,
dar le și fură,
ne învață valoarea secundei,
ne este alături
în fiecare clipă,
în zâmbete și lacrimi, 
în triumf și înfrângere,
când vrem să-l oprim, 
ne amintește 
că nu are stăpânire.

Ne poartă prin viață,
ne oferă amintiri, 
experiențe, 
înțelepciune,
ne este prieten bun
dar în același timp dușman nu iartă,
tinerețea ne fură,
aducând bătrânețea.

Dorul

  

se strecoară ușor
ca o adiere de vânt
prin crăpăturile sufletului
în momente de singurătate
inundă mintea și inima
 
nu cunoaște limite sau bariere
traversează mări și munți
păduri și câmpii
păstrază viu jarul iubirii
motivul întoarcerii Acasă
 
ne leagă tainic
unul de celălalt
prin fiorul amintirilor
unde ecoul inimii
nu încetează niciodată
bate călăuzitor
spre ziua de mâine

Puzzle de gânduri - eu, Toma

într-un orizont strâmt
pătrundem
doar lucrurile palpabile
înţelesurile care izbesc
prezentul mărginit
trăim undeva
rebeli
între lumină şi întuneric
religia şi lumea
mereu în campanie electorală
rodesc îndoieli

zgura nepăsării
picură în palme
tardive remuşcări

Vindecat de nevisare / Sorin Micuţiu. - Bacău : Art Book, 2011

De Ziua Europei

 

Europa, bătrân continent,
leagăn al culturii,
cu rădăcini adânci
în pământul credinței creștine,
ai fost martor
la nașterea ideilor luminate,
și ai crescut
sub semnul crucii înălțate.
 
Nu uita, Europa,
de zorii tăi strălucitori,
când catedralele
se ridicau spre ceruri,
fiecare piatră
fiecare vitraliu povestea,
o istorie de credință.
 
În piațetele tale
se auzea cântul de laudă,
în inimile oamenilor,
dragostea de Dumnezeu
nu se stingea,
erai un loc unde duhul
se întâlnea cu divinul
și fiecare drum
ducea spre un destin comun.

O altfel de cerneală

 

”Cerneala de cea mai bună calitate o găsim toţi numai la Golgota, la poala Crucii. Şi este disponibilă pentru orişicine reuşeşte să ajungă Acolo...” ( fr. Costel Rotaru)
 
La poala Crucii,
în umbră de taină,
unde cerul
întâlnește pământul,
Cerneala curge,
e darul Golgotei,
plin de nădejde
și de sfântul cuvânt.

Scrieți, o, scrieți,
cu inimi deschise,
despre iubirea
ce moarea  a-nvins,
și despre viața
ce-n noi se aprinde,
când Golgota ne-mparte
din sfințenia Sa.

De Paşte

 trufaşă
moartea ne minte
creduli
admitem nefiinţa
ciocnind ouă roşii

învierea 
o necuprinsă taină
de hotarele firii
ascunsă
în bobul de grâu
renăscut în prescură

la căpătâiul anilor
un nou început
fără timp

Vindecat de nevisare / Sorin Micuţiu. - Bacău : Art Book, 2011

Lumina de Paște

se revarsă peste noi
mugure ce înflorește
într-un râs de copil
în zori de zi
la sânul mamei

poartă pe aripi speranța
curajul de a zbura
chiar și fără aripi
peste văi de îndoială
spre culmi de înviere

e scânteia divină
transformă totul în jur
învie și vindecă
ne unește pe toți
într-o dănțuire divină 

Eternul Adevăr al Renașterii

Sub cerul antic
pe colina Golgotei
într-un act de iubire
infinit și necondiționat
Adevărul a fost răstignit
și totuși
în fiecare zi
prin fapte mici de bunătate
și cuvinte spuse din inimă
Adevărul renaște
în gesturi de compasiune
în priviri ce nu judecă
în brațe ce îmbrățișează
în suflete ce iartă
și în fiecare clipă de sinceritate
unde iubirea se oferă fără așteptări
 
mai sunt și astăzi golgote
în inimi și minți
Adevărul luptă să fie auzit
să strălucească dintre cuvinte
în veacul de acum
unde falsul adesea triumfă
chiar și după două milenii
Adevărul rămâne neschimbat
neînvins de genii
și fiecare răstignire de azi
este o șansă să ne dovedim nouă
că Adevărul întotdeauna răzbate

Vinerea Mare

 Într-o lumea plină de contraste
pe cruci nevăzute
zi de zi
Adevărul este răstignit
dar nădăjea nu moare
ea renaște din nou
în fiecare Vinere Mare
când inima ne e plină de dor
 
prin sacrificiul suprem
Iisus ne-a arătat calea
să fim mai buni
mai iubitori
în fiecare zi
în fiecare seară
să ne ridicăm deasupra urii
să fim lumina din întuneric
și să nu fugim de cruce
 
prin Răstignirea Lui
iubirea învinge totul
chiar și moartea oamenilor buni
ce pe crucea vieții se zbat

Sorin Micuțiu

02.05.2024

În umbra unui sărut

 

Un sărut
a schimbat cursul istoriei
a vândut Lumina
pentru treizeci de arginți
 
eco-ul pașilor lui Iuda
răsună în tăcerea nopții
trădarea sa
o rană deschisă
în inima veacurilor
 
în grădina
unde înfloreau nădejdi
un sărut a adus iarna
cu buzele înghețate de argint
șarpele încălzit la sân
a semănat gerul trădării

Ghemuit în semnul nopţii

Înaripat gândul
mă poartă în trecut
conspirativ
neputinţa din nopţile albe
îmi face semn
închid ochii
să văd cine-mi răspunde
zâmbesc

stau ghemuit
lângă copilul din mine
sorbind din cupa plină
nectarul celest
al iubirii

Vindecat de nevisare / Sorin Micuţiu. - Bacău : Art Book, 2011

Litanie*

lăsată liberă
lumina lacrimii
limpezește lăuntrice labirinturi

liniștea livezilor
legănă luna
limitat lutul levitează
lumea lepădând

Sorin Micuțiu

* Tautogramă (gr. tautogramma „aceeași literă”), joc al aliterației (consonantice sau vocalice), folosit de un autor care își scrie versurile din cuvinte ce încep cu aceeași literă (https://dexonline.ro)

Cetatea Colț - Castelul din Carpați

 

pâlcuri de copaci ascund
îngustele cărări dacice
în defileul Râușorului
pietrele sărută cerul
firul ierbii încă tânjește
după talpa caldă
a unicei sirene
o chema Luiza
ultima profundă iubire
a lui Jules Verne
 
caut loc de popas
la umbra zidurilor
în formă de stea
niciun zgomot de arme
doar șoapte de iubire
noi doi
și un roman

Sorin Micuțiu

Când iubești

 

Când iubești
nu simți asprimea nimănui
desăvârșită îți este ascularea
deplină
dar nu silită
 
când iubești
înțelegi și cuvintele încă nerostite
dăruiești totul
înainte să ți se ceară
și sufletul zboară
 
când iubești
trăiești printre stele
în nemărginire
în cer
cu toți împreună
dar ca un singur om

Gânduri printre rânduri

 La căpătâiul nopților de zăpadă
am scris neuitate vise împovărate de dor,
versuri dintr-o altă lume.

Am aprins lumina în pronaosul inimii,
fiecare picătură de undelemn să se transforme
în pecete pe frunte,
am căutat poteci în colbul necredinței.

Orbește sfidam veșnicia,
dar târziu am înțeles să ascult
glasul pruncului de sub tălpi.

 ***
camera mamei -
pe marginea patului
e doar catrinţa 

 ***

zori în cimitir
mărţişorul strâns în pumn
pe crucea mamei

Patruzeci / Sorin Micuţiu ; pref.: Cristina Ştefan. - Bacău : Art Book, 2014

Îndrăzniţi să iubiţi

 Îndrăzniţi să iubiţi poezia!
E roua din rai ce se revarsa cu o largă dărnicie...

Îndrăzniţi să iubiţi suferinţa!
Nu-i măsură pentru a spune: „Am plătit preţul întreg”

Îndrăzniţi să iubiţi IUBIREA!
Nu-i inimă flămândă al cărei glas să nu-i răspundă

Îndrăzniţi să iubiţi pe IISUS!
„Iisus a plâns.”... să nu mai plângă.

Fereastra deschisă / Sorin Micuţiu. - Bacău : Art Book, 2018

În noaptea muzelor

 extazul inimii
acoperă ecoul
paşilor tăi
prezentul
pare un vis

vâsle pentru stele
muza şi poetul
sorb liniştea 
în taină
cuvinte nasc
firimituri de vers
fericirea lor
se desăvârşeşte în poeme 

amândurora 
le sunt dator

Vindecat de nevisare / Sorin Micuţiu. - Bacău : Art Book, 2011

Muzica veşniciei

 

dimineaţa
deschid fereastra
din odaia sufletului
şterg praful uitării
cuibărit în inima
rătăcită
privirea se scaldă
în roua de azi noapte
căutând cufere ascunse
taine răsfirate
printre cuvinte
nerostite...

sorb în tăcere
poezia sunetelor
de pe buzele cerului
preţuind timpul
în nădejdea învierii
fredonez
muzica veşniciei

Vindecat de nevisare / Sorin Micuţiu. - Bacău : Art Book, 2011

Între două iubiri

 

 călătoresc prin viață
cu pas nepregătit
prea adesea forțat
să-l împart
cu nerăstignitul
din eul meu
 
iubesc
dar lumea
mă pierde
în labirinturi de vise
iscusit vânturate
în somnul din care
nu pot vedea Lumina
înmugurind timidă
peste abisul
unde-mi dispar
rând pe rând
clipele
zilele
anii

De-aş fi...

De-aş fi frunză,

aş doini mărturisind
trecerea noastră prin timp,
de la primul ghiocel
până la ultimul colind.

De-aş fi pasăre,
aş zbura purtând pe aripi
credinţa în înviere,
împrumutându-mi aripile
celor ce încă nu ştiu să zboare.

De-aş fi o piatră,
- nu de poticnire -
m-aş face bornă de hotar
şi aş striga neobosit:
,,De aici în colo, e oprit!”

Fluture dacă aş fi,
L-aş ruga pe Dumnezeu
să mă facă curcubeu,
ca, zburând pe acest pământ,
să amintesc de Legământ.

Şi rubin de-ar fi să fiu,
m-aş dărui celor ce scriu,
amintindu-le mereu
ce am fost şi ce sunt azi,
şlefuit de Dumnezeu.

Dar sunt ceea ce sunt...
Şi sunt fericit
că Timpul eşti Tu
şi din toate mi-ai dat să fiu om
zidit după chipul Tău.

21.06.2011

Sorin Micutiu

Îngenunchez cuvintele

De unde veniţi voi gânduri
caligrafiate
nesmerit pe hârtie?

Între fapte şi cuvinte
e o distanţă
care îndeamnă tăcerea...

Îngenunchez
cuvintele în fapte
la picioarele Crucii
dorind a învăţa
să preţuiesc
versurile, rimele.

din volumul de debut: ”Vindecat de nevisare”,
 edit. Art Book, Bacău, 2011

Unui Anonim

Aruncat la marginea vieţii
nu prezinţi importanţă
în lumea marilor hotărâri
tu nu exişti

egoismul
mi-a nimicit clipele
şi bucuria de a dărui
născut liber
orizontul inimii
mă ţine captiv

o umbră stingheră
în pragul casei
a încrestat
taina numelui tău

din volumul personal de poezie "Vindecat de nevisare"
2011- editura Art Book

În golul brațelor e forma Ta

 așteptarea țese
aritmice gânduri
simt goana sângelui
izbindu-se nemilos
de unicul dor
tăinuind naiv
Iubirea dintâi

ascund rănile
din ziua în care
s-au ridicat ziduri
în jurul inimii
e atât de rece
noaptea dintre noi
o îmbrățișare
mi-ar umple sufletul

mi-e dor
de o fluturare de aripă
aprind jarul
în lutul hămesit

amirosind a fum
ard încet
umbrele

Patruzeci / Sorin Micuţiu ; pref.: Cristina Ştefan. - Bacău : Art Book, 2014

Grafica realizată de pictorul Dan Ion Cîrjoi 

În noaptea albă

 mă strigă inima
ca un clopot nebun
ecoul lui
mângâie umbra amintirilor
încondeiate în vise
peste vechile răni
au răsărit flori de liturghii
în focul lor
se coace iubirea
unică vestitoare
a dimineții fără înserare

Fereastra deschisă / Sorin Micuţiu.

 - Bacău : Art Book, 2018

Cetatea dacilor liberi

 Printre maluri de timp
Apa Grădiștei își scrie albia cu seninul înalt
umbrele regilor daci
unesc cerul cu dealurile Blidarului
iar potecile duc spre inima Sarmisegetuzei

lângă zidurile rănite
peste care adie un abur cald ca de murg venit din 
luptă
mândria strămoșilor daco-geți mă întâmpină
pare o dimineață din anul 106
aici Universul este fortificație necucerită

îmi privesc urmele
locul meu e în zidul cetății
unde am fost îngropat de o mamă de dac 
curajoasă

Patruzeci / Sorin Micuţiu ; pref.: Cristina Ştefan. - Bacău : Art Book, 2014

Golgota inimii

 

învăț să iubesc

fiecare biciuire

a suferinței

și trag după mine

bucuria

de a nu mai fugi

de răstignire

 

14.12.2023

Sorin Micuțiu

Bălgrad – Cetatea Albă

Cetatea cu șase porți

într-un decor figurativ

te întâmpină cu steaguri, 

arme și blazoane,

întâiul arc de triumf,

altar așezat la răsărit.

Marte și Venus

veghează trupurile Atlanților,

vulturul bicefal cu spadă.

De treci de ei,

îți iese-ncale

Mihai Viteazul,

primul domn

al celor trei Țări Române,

Catedrala Încoronării,

reînoiește zilnic jertfa

eroilor neamului românesc

„ Smerită închinare lui Horea,

Cloșca și Crișan”…

zeci de eroi

necunoscuți

întregesc prețul

independenței mele

moartea

și-a luat birul

cu vârf și îndesat,

captiv în prezent

fac apel la istorie.

Adevărul nu ne trezește

din beția cu apă rece.

Sorin Micuțiu

Unde ești…

 

trecem unii pe lângă alții
necunoscuți și fără mângâiere
tăcerea
pendulează între oameni
într-un ritm străin
ca un blestem
scăpat peste lume
fără dezlegare
 
străzile pustii
mușcă din noi
asemenea tristeții
frigul pârjolește
aburul umed
ieșit de sub masca
mai grea ca o ocară
aspră surghiunire
zâmbetului cald
 
talazuri de ură
se revarsă
peste bietul om creștin
țintuit
prin nedreptate
pe o cruce
ca Hristos
 
,,,
 
prietene și frate
n-o să cazi
de ai credință
strânge-ți nădejdea
ca-ntr-un teasc
în curând
vom renaște izvoare
 
 
16.01.2021
Sorin Micuțiu