Mariana, draga mea surioară în Hristos, nu pot să nu-ţi fiu recunoscător pentru scumpa şi minunata poezie " Un tremur de iubire", de aici ce m-a cuprins şi pe mine, făcându-mă să continui gândurile tale şi să-mi spun tremurul curat al dargostei:
Acelaşi tremur l-am simţit şi-n mine cu uimire
Adus de visele şi dorurile mele călătoare,
Când mă simţeam singur, singurel sub soare
Tânjind, sub arşiţa ispitei, un picur de iubire.
Acelaşi tremur, ca în faţa primei litere din alfabet,
Ce-mi presăra rouă de lacrimi în calea privirii…
Acelaiş tremur, mă străduiesc să fiu consecvent,
Să nu ştirbesc cu mersu-mi, cuvântul Iubirii!
Acelaşi tremur… îl simt şi acum, în acest vers,
Când fiecare gând mi se deschide ca o floare…
Am scris cu inima, căci altfel l-aş fi şters
Ea mi-a şoptit… ea, din dragostea-i cea mare.
În faţa acestui tremur, sufletu-mi e liniştit,
Căci mi-am ţinut cuvântul pe care l-am jurat.
Nu am urât pe nimeni, am iubit neîmpărţit,
Atras spre fiecare de acelaşi sentiment curat.
Nu am vrut să dau la nimeni un alt nume…
De un singur lucru, însă, îmi pare atât de rău!
Sunt fraţii mei aceia ce s-au întors în lume.
A înflorit cireşul!…dar ei nu-l văd din hău!
Domnul meu cel bun, Te rog toarnă peste ură
Tremurul curat al dragostei dintâia oară,
Să-l simţim cum ne inundă, picătură cu picătură
Ca mai apoi, pe strada noastră, soarele iar să răsară!
Să stăm din nou îmbrăţişaţi sub cireşul înflorit,
Să nu mai fie garduri, nici ură, nici dezbinare
Să fim cu toţii una, urmând Părintelui iubit
Şi-aşa să stăm pe Veci acoperiţi de floare.
