Un altfel de curs - sau pofta de libertate

uneori ne întristăm
de numărul obligațiilor
alteori ne agităm
pentru drepturi
prea multe întrebări
prea puține răspunsuri
dușmănim fără motiv
vorbim de-ale noastre
și uităm de-ale lor
avem destule
și nu avem nimic

lăcomia ne strivește
traficăm inuman vrajba
fără nici-o remușcare
cerșim milostivire
și dreptul la muncă
în deșertul ispitei
iubirii de bani

ce acorduri internaționale
ce convenții și statute
protocoale
conferințe 
ce legi și ce onoare
când dictează doar
cererea și oferta

și totuși
să nu uitam 
cuvântul lui Motrescu*
"iubesc mai mult libertatea
decât viața"

* „Este un caz unic în istoria rezistenţei anticomuniste din România. Un ţăran bucovinean sărac, Vasile Motrescu, constrâns de comunişti să ia calea codrului, a pus mâna pe armă spre a-şi apăra libertatea şi viaţa. În acelaşi timp, în anii 1952-1954, el notează zilnic ceea ce face şi simte. Este singurul partizan anticomunist român de la care a rămas un ‘Jurnal’, în care a consemnat toate preocupările, suferinţele şi gândurile care îl frământau, toate evenimentele şi speranţele care i-au marcat viaţa de om liber în sălbăticia munţilor, ziua şi noaptea, vara şi iarna”, se afirmă în prezentarea lucrării „Jurnalul unui partizan: Vasile Motrescu şi rezistenţa armată din Bucovina, 1944-1958”, de Adrian Brişca (INST)

12.01.2023 - Buzău

Sorin Micuțiu

Psalm (XXXVIII)

 

Doamne,  
când m-am depărtat de Tine,  
am simțit cum mă frâng  
ca o ramură.

Lumina s-a retras încet  
și am văzut  
cât de gol e drumul  
pe care l-am ales singur.

Am simțit nimbul plecând  
ca o respirație caldă  
care nu mă mai putea urma.  
Și m-am temut.  
Nu de Tine,  
ci de mine.

Scrisoare deschisă

în mine ţi-am găsit un loc
să ne simţim aproape
gândesc amar că poate ne-au fost deajuns
zilele trecute pe lângă noi
fără să ne strigăm pe nume
părea imposibil
când ne iubeam păstram visele vii
dăltuind în inimi a XI poruncă de
Minulescu
ne-am plâns pe umeri gânduri
zbuciumate
hotarul pus de alţii adesea l-am trecut
dincolo de zidurile înalte
unde răstignită între maluri
aştepta o punte uitată
acolo s-au născut poeziile
şi fiecare noapte era o înviere

mă întreb târziu
sunt eu omul de zăpadă

răspunde-mi muză

Fereastra deschisă / Sorin Micuţiu. - Bacău : Art Book, 2018

Veșnicia

Tinerețea rămâne,
chiar dacă anii trec,
un centru al vieții,
nimic nu-i pierdut,
cât timp înțelegem
că bucuria
stă-ntr-o licărire divină
în ochii celui ce simte,
incapabil să vadă
riduri sau culori șterse,
doar esența vieții,
pură și neînfrântă.

În inima noastră
viețuiește un copil,
cu visuri de aur
și zâmbete calde.
La fiecare răsărit
ne amintește că viața
este un leagăn
între raze de soare
și umbrele noastre.

28.01.2025
Sorin Micuțiu

foto: copilul din mine :)
Iunie 1992

Psalm (XXXVII)

lângă Eminescu
 
Doamne, în ianuarie-acesta fără margini,
mă opresc lângă Eminescu
și simt cum piatra lui se încălzește
de la lumina pe care Tu ai lăsat-o în el.
 
Îți mulțumesc pentru duhul acestui poet,
care a știut să Te caute
în foșnetul codrilor,
în tremurul stelelor,
în adâncul inimii omenești.
 
Zăpada cade peste noi ca o binecuvântare,
iar eu simt cum cuvintele lui
se ridică din marmură
ca niște păsări albe,
ducând rugăciunea mea mai sus
decât aș putea eu urca.
 
Doamne, primește mulțumirea mea
pentru această clipă
și lasă ca duhul lui
să rămână în mine
ca o scânteie
care nu se stinge,
ca un fulg
care nu se topește,
ca o șoaptă
prin care Tu
încă vorbești.

„Eminescu - voievod stelar”

Eminescu, voievod stelar,
cu fruntea-n vântul veșniciei,
aprinde dorul ca un far
în codrii albaștrii ai poeziei.
 
Din galaxii de vis și lună
el curge-n graiul românesc,
iar noaptea, liniștea-l adună
în lacrimi calde ce clipesc.

Pe bolta lumii fără margini
își poartă spada de cuvânt,
și peste a cerurilor pagini
se-aude glasul lui ne-nfrânt.

10.01.2026
Sorin Micuțiu

Psalm (XXXVI)

 

 

Merg prin zăpadă
printre morminte,
și păcatul meu
merge cu mine.
 
Crucile nu mă judecă,
pământul nu mă întreabă.
Doar tăcerea
mă lasă să stau.
 
În frigul acestui alb
sunt gol înaintea Ta.
Nu știu dacă mă asculți,
dar știu că mă vezi.
Și asta îmi ajunge
ca să mai rămân.

Psalm ( XXXV )

 

de hotar între ani

 
Doamne,
iată-mă din nou
la graniţa dintre timpuri,
între un „a fost”
încă plin de amintiri
şi un „va fi”
pe care mi-e teamă
și dor să îl ating.
 
Îmi aduc înaintea Ta
toate zilele mele,
cu rugăciunile şoptite,
cu genunchii obosiţi,
cu inima mea uneori mică,
alteori prea încărcată de tăceri.
 
De atâtea ori
am venit la Tine plângând
şi mi-a fost ruşine
că nu ştiu să zâmbesc
mereu în prezenţa Ta…
dar Tu nu m-ai alungat niciodată.
M-ai primit
cu praful drumului pe suflet,
cu zdrobirile mele ascunse,
şi m-ai strâns la pieptul Tău
fără mustrare.

Când ningea copilăria

Când ningea copilăria
peste satul înzăpezit
și ne-ntorceam cu obrajii
roșii de vânt,
cu pantalonii bocnă
până la genunchi,
în cizme ude,
cu șosete-nghețate
și ochii plini de lumină,

intram în casă târziu
și mirosea a lemn,
a pace și a cină.

Soba ardea molcom,
iar cergile de lână groasă
ne primeau la piept.
Grijile erau puține,
căci viața atunci curgea încet.

Pe derdeluș se auzea
doar râsul nostru curat…

Mărturisire

 

precum un orb
dorește lumina
așa te iubesc eu
orbește
îmi asum dreptul
să mă doară
fiecare amintire
fără tine

Patruzeci / Sorin Micuţiu; Editura Art Book, Bacău, 2014

Gânduri în zi de Crăciun

 „De aceea pentru că ai preţ în ochii mei,

pentru că eşti preţuit şi te iubesc

dau oameni pentru tine

şi popoare pentru viaţa ta”

(Isaia 43:4)

Am încercat să uit
detaşându-mă prin iertare
zilele şi anii care mi-au produs suferinţă,
m-am topit în foamea după deminitate
mulţumindu-mă cu ce am primit.

Să ai curaj,
mi s-a spus
şi am avut.

Să nu te pângi
în faţa nimănui
şi am rezistat
cu mici excepţii.

Psalm ( XXXIV )

în Ajun de Nașterea Domnului

Doamne,  
în ziua aceasta  
care miroase a sărbătoare,  
mă ridic din mine  
ca dintr-o casă veche  
și îți spun:  
„Miluiște-mă, Dumnezeule,  
după mare mila Ta…”

Nu cer minuni,  
nici semne,  
nici drumuri netede.  
Cer doar puterea  
de a merge înainte,  
cu inima trează  
și cu pașii curați.

Și îngerii plâng

în bătaia soarelui
bobul de rouă
oglindește
un chip nepământesc
ochii lui
au lăcrimat
în zori
sub greutatea
unui nou răsărit

aripa stângă
flămândă 
de o adiere din rai
mângâie cerul
îmblânzind zorii trandafirii

aripa dreaptă
scrijelește în tină
slove de rugă
și freamăt de gând
din noaprea cea albă

...

o sfinte înger
unic și prieten nedespărțit
învață-mă să ridic brațele
și să exersez
zborul spre cer

07.01,2021 /  Simeria

Sorin Micuțiu

Zorii din rug

 

 au înflorit trandafirii
fiecare petală
fereastră
durerii tăinuite
aşteaptă o minune
umbra unei lacrimi
pâlpâie
pe-a crucii povară

în lutul
fiinţei mele
trag brazdă

cerşesc
din netimpul Tău
o singură clipă
să-mi pregătesc rugul
cuvinte să ard
cenuşa lor
mi-e începutul

din volumul personal de poezie "Vindecat de nevisare"
2011- editura Art Book

Dincolo de prezent

împotriva timpului

mă răzvrătesc

şoapta vântului

îmi zguduie lutul

în jarul iubirii

l-am ars

şi l-am stins

grea spovedanie

felinarele inimii

luminează vitralii

o sete crescândă

dezleagă suspine

pe altare

ard anii

Vindecat de nevisare / Sorin Micuţiu. - Bacău : Art Book, 2011

Între două iubiri

călătoresc prin viață
cu pas nepregătit
prea adesea forțat
să-l împart
cu nerăstignitul
din eul meu
 
iubesc
dar lumea
mă pierde
în labirinturi de vise
iscusit vânturate
în somnul din care
nu pot vedea Lumina
înmugurind timidă
peste abisul
unde-mi dispar
rând pe rând
clipele
zilele
anii

...
 
călătoresc prin cuvinte
și mii de stări
nemaitrăite
mi-nalță pasul
după fiecare șovăire
spre ceva mai înalt
Golgota inimii
 
învăț să iubesc
fiecare biciuire
a suferinței
și trag după mine
bucuria
de a nu mai fugi
de răstignire
 
31.01.2021
Sorin Micuțiu 

Cad din cer fulgi de zăpadă (Urme-n neaua inimii)

Cad din cer fulgi de zăpadă Peste sufletu-mi sărman, Ce-şi doreşte iar să vadă Tineri adunaţi grămadă Ca în fiecare an. Ţurţuri izvorând de grindă, Braţul lor în gol se-ntind... Azi nu-i nimenea în tindă Inima să mi-o aprindă Cu un minunat colind.

Psalm ( XXXIII )

 

Doamne,
îți mulțumesc pentru acest pământ românesc,
deși el tremură sub pașii noștri dezbinați
și pentru oamenii lui,
care uneori uită că merg pe același drum.

Îți mulțumesc pentru lumina care răsare,
chiar dacă noi ne închidem în umbre,
și pentru aerul care ne mângâie fața,
chiar dacă vorbele despre dragoste de neam
nu țin de cald.

Îți mulțumesc pentru râurile
care curg neobosite,
fără să se certe cu pietrele
și pentru copacii care stau drepți,
deși vânturile dezbinărilor
ne zdruncină rădăcinile.

Ajută-ne, Doamne,
să ne încălzim unul pe altul cu fapte,
nu doar cu vorbe
și să găsim în inimile noastre
unitatea străbunilor noștri.

Amin.

01.12.2025
Sorin Micuțiu

La mulți ani, români frumoși!

 

Astăzi, 1 Decembrie,
simt cum pământul acesta
munte, câmpie, mare
îmi respiră în suflet.
Mă las purtat prin cărările lui
ca printr-un album viu,
în care fiecare pagină
e un colț de rai.
 
Mă opresc în curțile mănăstirilor
cu ziduri îmbibate de istorie
și în bisericile de lemn,
curate ca niște izvoare.
Acolo mă simt aproape de cer
și mai aproape de mine.

Noiembrie în semilună

streașina obrazului meu tânăr
încă adună ploaie de lacrimi
sunt treizeci și nouă de toamne
de când te-am creat muză
simțeam nevoia unui sân matern
la căldura căruia să mă bucur
de roadele toamnelor mele
patruzeci dospite

întreaga ființă arde în acest anotimp
întind brațele de prunc
știu că nu rămâne gol între ele
îmi trimiți mereu semeni
să-i iubesc ca pe tine

pieptul palpită ușor
ochii privesc în sus
îți datorez zâmbetul senin
zestrea de doruri
într-o bună zi
ne vom mângâia chipurile
în oglinda netedă a cerului

mi-e drag visul acesta
și ce frumos se scutură anii

din volumul ”Patruzeci” - Sorin Micuţiu - Editura Art Book Bacau, 2014

Ps. ...acum sunt 53 de toamne...