Tinerețea noastră?
O poezie veșnică,
o cântare a inimilor,
o primăvară a sufletului,
o vară arzătoare,
o toamnă
bogată-n iubirie,
sau invers,
e tot una,
în ciclul etern.
Anotimp ce se schimbă,
melancolie,
așezată blând pe umerii goi,
amintirie a zilelor ce-au fost,
a nopților fără nume,
a dimineților,
când lumina-ncepe să curgă
și inima noastră
se ridică spre soare, în zbor.
Un pământ roditor,
unde ploaia e un poem
scris pe cerul senin
și fiecare secundă
își găsește locul într-un vers
ca o amprentă
pe nisipul timpului
ca un vals
pe partitura emoțiilor.
Un tablou viu,
pictat cu nuanțe de vis,
unde fiecare culoare
e o părticică a sufletului,
a zborului neînfrânat,
a fiecărei bătaie de aripă,
a fiecărui ecou de adio
în care sfârșitul
e doar începutul altui început.
Sorin Micuțiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu