duminică, 29 iunie 2025

Numele meu e din rugă

 

Cuvânt înainte

Mă bucur în sărbătorile celor care poartă nume de sfinți, așa cum mă bucur de fiecare zi în care răsare soarele - fără invidie, fără umbră, ci cu seninătate. N-am primit un nume din calendar, nici unul scris în Scripturi. Dar am primit altceva: o moștenire vie, tăcută și grea cât o cruce - o mamă care rostea psalmi în șoaptă, un tată care aprindea lumina în altarul casei fără să spună prea mult.

Această poezie s-a născut dintr-un gând care stăruia în mine ca o rugăciune nerostită:
Ce înseamnă să fii fiu, când numele tău nu e chemat la sărbătoare?
Și am înțeles că nu numele te sfințește, ci trăirea. Că rugăciunea nu stă în sunetul numelui, ci în felul în care mergi, zi după zi, pe urmele sfinților - în liniște, în iubire, în iertare.

Poemul de mai jos este o recunoaștere. O așezare a sufletului în fața luminii. Un răspuns rostit în șoaptă la o întrebare veche: „Cine ești tu, cel fără nume de sfânt?”
Răspunsul meu e simplu, dar deplin:

Numele meu e din rugă.

Nu port un prenume scris în Scripturi,
Nici nu mi-a fost dat un nume ceresc,
Dar calc, ca și Petru, pe valuri de gânduri,
Și caut, ca Pavel, un rost sufletesc.
 
Pe frunte n-am nicio slavă de seamă,
Dar strigă în mine o sete de sus,
Să fiu ce răsună în numele-mamă:
Curat, viu și-aprins, ca lumina-n apus.
 
Mi-e numele scris în priviri de părinți -
Elena și Teofil, învesmântați  de har,
O mamă cu lacrimi, cu psalmi fierbinți,
Un tată cu nouă icoane-n altar.

marți, 24 iunie 2025

IA, ICOANA NEAMULUI

  


Ia românească, veșmânt de lumină, 
Cu crucea-n cusătură, de rugăciune plină. 
Pe umeri de mamă, pe piept de bătrân, 
Purta-a credința în neamul român.
 
Sub fir și mătase, în alb s-a țesut 
Un dor de pământ și-un cer nevăzut. 
Simbol și altar, ca o taină cerească -
Crucea și rugăciunea, în ia românească.
 
Cu ac, cu credință, femei au brodat 
Simboluri divine, păstrate curat. 
În fiecare motiv - un legământ sfânt, 
Un imn către ceruri și-al țării pământ.

Când neamul tresaltă și cerul e greu, 
Ea stă ca o rugă, în sufletul meu. 
Ia românească - icoană pe piept, 
Crucea străbunilor, cu har înțelept.


24.06.2025 / Ziua Universală a Iei 
Sorin Micutiu

Floare târzie

 


Uneori, când nimeni nu mai așteaptă nimic,
cerul coboară tăcut, într-o petală.

Și-n noi rămâne un mugur
care nu renunță,
o lumină ce nu uită să spere,
chiar și-n întuneric.

Nu toate înghețurile ucid.
Unele doar ne curăță
de visuri prea grele.

Rănile adânci
pot ascunde izvoare
pe care nu le știam.

duminică, 22 iunie 2025

Mama – începutul fără sfârșit


Pentru un an
am cunoscut ce înseamnă
să fiu iubit fără cuvinte,
ținut la piept
ca o promisiune blândă,
respirând același dor
și aceeași lumină
cu tine, mamă.

Ai fost acolo
de la primul meu gângurit,
iar când cerul te-a chemat
prea repede înapoi,
căldura brațelor tale
mi-a rămas începutul -
și nimeni n-o poate șterge.

Un an. Doar un an.
Dar în acel an
mi-ai dăruit rădăcinile
și, poate, chiar puterea
de-a merge mai departe
în lipsa ta.

sâmbătă, 21 iunie 2025

Dor spre Veșnicie

 

- în memoria Poetului Traian Dorz
(25 decembrie 1914 – 20 iunie 1989)

Se-ntinde tainic ziua-n zare,
E-al tău ceas sfânt de pomenire,
Și-n lacrimă de sărbătoare
Îți plângem taina de iubire.
 
Ai fost o rugă-nlăcrimată,
Un Psalm trăit, nu doar cântat,
O jertfă vie, ne-nfricată,
Un dor de Cer - nemăsurat.
 
Ai scris cu sânge și cu viață,
Cu ani legați în lanț și chin,
Dar glasul tău, în deasa ceață,
Răzbate-n veci ca un alin.

Punte spre cer

 


- în memoria Poetului Traian Dorz

(25 decembrie 1914 – 20 iunie 1989)

În ziua când ai plecat,
n-a fost tăcere,
ci un început de cânt.
Ți-ai lăsat inima în pagini de cărți
și ai dus cu tine lacrimile
tuturor celor care n-au putut vorbi.
Ai cunoscut suferința
nu ca pe o rană,
ci ca pe o rugăciune
aprinsă în întuneric.
Statornic până la sânge,
te-ai închinat doar Aceluia
care ți-a fost mai aproape decât libertatea.

joi, 19 iunie 2025

Frați în cenușa uitării (manifest anti-război)

 

Doi frați – Israel și Iran –
cu sângele tras din același alfabet vechi,
urmași ai fiilor lui Avraam*,
împart un vis spart în cioburi de pământ.
Fiecare ciob –
o poveste spusă doar de unul dintre ei.

Au învățat să vorbească
nu prin cuvinte,
ci prin ziduri și rachete.
Și-au uitat numele
în ecoul rostit cu teamă
pe frecvențe străine.

Construiesc turnuri din neîncredere,
iar în vârful lor arde
lumina unui far
ce nu mai călăuzește, ci orbește.

Mama și tatăl lor
plâng în ambele limbi,
pe ambele maluri –
și nimeni nu-i mai aude.

Poate, într-o zi,
vor citi aceeași carte,
nu ca arme,
ci ca oglinzi.

* Ismael și Isaac, fiii lui Avraam, stau la temelia a două mari tradiții spirituale. Această poezie nu este despre conflictul dintre două popoare, ci despre memoria unei fraternități pierdute, care merită regăsită. 

 În tradiția biblică, este povestită alungarea lui Ismael, fiul lui Avraam și al Hagarrei, la cererea Sarrei, soția lui Avraam, care era geloasă pe Hagar și pe Ismael. Această alungare este descrisă în capitolul 21 din Geneză. Sarai, devenită Sara, i-a cerut lui Avraam să-l alunge pe Ismael, fiul ei cu Hagar, împreună cu mama lui, deoarece nu dorea ca Ismael să moștenească alături de Isaac, fiul ei. Avraam, deși tulburat, a ascultat de dorința soției sale și i-a alungat pe Ismael și Hagar în deșert.

19.06.2025
Sorin Micuțiu

luni, 16 iunie 2025

Izvorul gândurilor mele

 


aud șoapte pe la colțuri
că nu transpun bucuria în versuri
îmi cer iertare
cuvintele-mi sunt neputincioase
când sunt în afara adevărului
 
punem atât de mare preț
pe lucruri exterioare
alergăm o viață întreagă
după plăceri efemere
trăim doar la suprafață
la nivelul simțurilor
fericirea
este doar un puzele improvizat
 
nostalgiți
plutim în derivă
duși de valurile vieții
și ascultăm zi de zi
acelaș playlist
acum și aici
 
în gălăgia de afară
nu mai auzim linistea dinlăuntru
ne secătuim sufletul
și uităm că bucuria
este înainte de toate
o stare lăuntrică


08.02.2021
Sorin Micuțiu

duminică, 15 iunie 2025

Eminescu, tăcerea dintre stele

 


Te-ai născut într-o lume
care încă nu știa
cum să-și rostească dorul.

Ai venit ca o întrebare
pe care nimeni n-o putea pune
și ai rămas răspunsul,
scris cu cerneală
din sufletul unui neam.

Codrii nu te-au uitat.
Încă foșnesc
cu glasul tău în frunză,
iar lacul își adună undele
ca o inimă care mai bate
pentru o iubire
ce n-a venit niciodată.

marți, 10 iunie 2025

Pomenirea Părintelui Iosif Trifa

 


la Rusaliile anului 2025
 
Doamne al părinților noștri,
Tu, care ai sădit în țarina românească
sămânța trezirii prin oameni ai lacrimii și ai Cuvântului,
Te slăvim pentru cel ce a ars pe altarul neamului său,
Părintele Iosif, fiu al durerii și al nădejdii,
pe care l-ai chemat la Tine, în Împărăția cea de sus,
unde nu este moarte, nici plâns, nici durere,
ci viață fără de sfârșit.
 
El nu și-a cruțat viața,
nici trupul, nici inima, nici somnul,
ci a alergat, cu Scriptura în sân și cu crucea în spate,
prin văile întunecate ale poporului său.
 
A fost făclie în vifor,
glas de profet între cei adormiți,
păstor rănit,
care nu și-a părăsit turma.
I s-au stins copiii -
și-a îngropat soția -
dar a rămas statornic,
în ogorul Tău,
scriind, plângând, rugându-se.

luni, 9 iunie 2025

Pelerin la Afteia

 


Aici, pe vârful tăcut al lumii,
unde cerul coboară
și pământul îl primește,
mă întorc iar,
ca un fiu risipit
ce-și regăsește drumul spre acasă.

sâmbătă, 7 iunie 2025

Focul nevăzut

 

În încordarea sufletului,
acolo unde dorul nu strigă,
doar șoptește încet,
ca o adiere pe marginea inimii,
acolo vin Rusaliile.
 
Nu în tunet,
nici în flacără văzută,
ci în mistuirea blândă
a zgurii din suflet,
în aprinderea tainică
a tot ce e curat.
 
Rugăciunea se înalță,
nu ca un strigăt,
ci ca o lumină care crește,
o candelă aprinsă în amurg,
până când cerul răspunde
și focul dragostei coboară,
asemeni limbilor de foc,
peste cei ce așteaptă.
 
Sufletul nu întreabă,
doar se deschide.
Nu cere,
doar se golește.

luni, 2 iunie 2025

Pruncul din noi


Există, în fiecare dintre noi,
un prunc ce nu a crescut niciodată -
un mugur de lumină
ascuns în oasele noastre obosite,
care încă bate la ușa inimii
cu degete de dor.

Iisus a spus-o fără metaforă:
Întoarceți-vă.
Fiți prunci.
Altfel, cerul rămâne închis.

Copilul din noi
nu e trecut.
E rădăcină.
E foamea tăcută…

Nu cere nimic.
Doar să stăm puțin
cu el.

01.06.2025
Sorin Micuțiu