Casele
se sprijină de dealuri
uitate de lume,
dar neuitate de cer.
Fumul
iese din hornuri
ca o rugăciune fără cuvinte,
iar câinii latră rar,
doar când liniștea devine prea grea.
Aici,
oamenii nu vorbesc mult,
dar când o fac,
cuvintele lor au gust de pâine coaptă.
Acasă,
chiar și umbrele au răbdare.
Se așază pe garduri,
pe suflet,
ca o pisică în prag.
Și
dacă întrebi vântul
de ce nu pleacă,
îți va răspunde
că nu-i loc mai blând
unde să se odihnească.
09.07.2025
Sorin Micuțiu
uitate de lume,
dar neuitate de cer.
ca o rugăciune fără cuvinte,
iar câinii latră rar,
doar când liniștea devine prea grea.
dar când o fac,
cuvintele lor au gust de pâine coaptă.
Se așază pe garduri,
pe suflet,
ca o pisică în prag.
de ce nu pleacă,
îți va răspunde
că nu-i loc mai blând
unde să se odihnească.
Sorin Micuțiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu