Cerul mohorât,
își plimbă norii triști
parcă-s de plumb.
Din văzduhul negru,
stropii cad mărunt,
mici și grei,
într-un ritm înfricoșător.
Pe străzile pustii,
nici urmă de om.
biciuite de vântul rece,
nu protestează,
se bucură de ploaie,
sunt din nou vii,
chiar dacă în curând
se vor desprinde de ramuri.
se aud șoapte de dor,
amintiri de vară,
păstrate în culorile toamnei.
Fiecare frunză căzută
poartă povestea
frumuseților efemere,
a clipelor pierdute
și a viselor neîmplinite.
Sorin Micuțiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu