Psalm (XLIII)

Doamne, în această zi de marți,  
din Săptămâna Patimilor Tale,  
stau cu candela în mâini  
și nu știu sigur dacă  
untdelemnul meu ajunge.
Mă văd printre fecioarele  
care veghează,  
dar sunt și printre celelalte  
care uită de untdelemn.  

Sunt treaz,  
dar uneori adorm  
în mine însumi,  
și-mi scapi, Iisuse,  
Mirele meu drag,  
pe lângă inimă,  
ca o blândă adiere  
pe care nu o pot atinge.

Învață-mă, Doamne,  
să nu-mi port nevoințele  
ca pe niște podoabe,  
ci ca pe o ușă deschisă  
spre aproapele meu.  
Căci știu acum:  
focul fără milostenie  
se stinge.

Dă-mi untdelemnul  
care nu se cumpără,  
ci se dăruiește.  
Dă-mi ochi  
să văd chipul Tău  
în cel flămând,  
în cel singur,  
în cel uitat.  
Dă-mi mâini  
care nu strâng,  
ci împart.  
Dă-mi pași  
care nu fug  
de săraci,  
ci îi caută  
ca pe niște frați.

"Doamne, Iisuse Hristoase,  
Fiul lui Dumnezeu",  
nu vreau să rămân afară,  
cu candela stinsă  
și cu ușa închisă.

Primește-mă în cămara Ta,  
cu lumina pe care  
n-am aprins-o singur,  
cu talantul pe care  
nu l-am înmulțit fără Tine,  
cu dragostea pe care  
abia învăț să o port.  
Și fă-mă să stau la masa Ta  
ca un oaspete smerit,  
ca un prieten întors acasă,  
ca un fiu care a înțeles  
în sfârșit  
că untdelemnul  
se înmulțește  
prin credință,  
prin curăție  
și prin milostenie.

07.04.2026
Sorin Micutiu