Veteranul

moto: 

” Priveşte, copile, cum trec veteranii  

În şiruri tăcute, bătrâni luptători 

 Se duc! Se topesc! Şi-odată cu anii  

Dispar în neant, anonimi călători.   

 Se sting veteranii, lăsaţi în uitare, 

Încet, în tăcere şi-n lacrimi se sting. 

Şi nimeni nu-i plânge! 

Pe nimeni nu doare 

Că mor veteranii! Nici ei nu mai plâng! ”

 ( versurile de mai sus sunt scrise de Gheorghe Lăcătuşu, ultimul supravieţuitor român al Primului Război Mondial. A murit pe data de 13 august 1999, la vârsta de aproape 109 ani uitat de stat, în cel mai crunt anonimat, nemaiapucând să-şi scrie memoriile. )

pe marginea băncii
cu capul în palme
și tremur în glas
odihnea  un biet om
 risipit în gânduri
chipul său îmbâtrânit
părea o mască de lut

castanul uriaș
își legăna ultimele frunze
iar vântul rece
biciuia aerul
așteptarea era chinuitoare

- Am fost pe front!
îmi spuse el
fâstâcit
și-ar fi dorit să piară atunci
ar fi fost un erou 

cu numele gravat

în piatră

sub Glorie Eternă
acum se stinge
în singurătate

casa îi era hâită
părea că se prăbușește
dar nu-i era teamă
se simțea ca-ntr-un tranșeu
din care se războia
cu timpul

din când în când

mulțumea lui Dumnezeu

într-un izvor de lacrimi

rușinându-se

de puțina sa credință

o dată pe zi
mergea în cimitir
îngenunchea
lângă două cruci albe
și zâmbea împăcat
nu-i păsa
de gura lumii
era încredințat
că soția
și copilul
îl așteaptă dincolo

18.01.2021
Sorin Micuțiu