Mă vezi și azi, copil cu ani puțini,
pierdut prin fânețele albastre,
țin dragostea de mâine, strâns, în mâini,
legată blând cu fire lungi de astre.
Târziu eu m-am născut, din vânt și soare,
din șoapte dulci și reci de primăveri,
în pieptu-mi simt cum crește-o sărbătoare,
purtată-n dor de cântec și tăceri.
Eu sunt doar Dragobetele, ascultă,
prin ochii mei privește Creatorul,
când inimile-s calde, tremurânde,
cu drag eu le învăț să-și țese dorul.
Sunt visul blând al primelor iubiri,
când ochii mari, se aprind cu praf de stele,
sunt bucuria fără de sfârșit,
albastrul viu pierdut printre zorele.
Mă vezi din nou iar copil? Sunt și în tine,
în ochii tăi senini ce-au fost pustii,
când dragostea curată-ți bate-n gene,
să știi că sunt doar eu ... te-aștept să vii!
post-scriptum:
Să ne ajute Domnul Sfânt,
Să fim mereu curați și buni,
Ca pruncii fără de cuvânt,
Să moștenim cerești cununi!
23.02.2025
Sorin Micuțiu
foto: eu mi-s dragobetele acela mic :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu