Darul cel mai prețios

  

În seara sfântă de Crăciun, cu stele strălucind,
Am pornit iar la colindat, cu sufletul zâmbind.
Pe la prieteni dragi am mers, cu voie bună în gând,
Să le aduc un strop de cer, un cântec și un colind.
 
Dar fără să-mi sau seama, în noapte luminată,
Am oprit la oameni ce nu mi-au deschis vreodată.
Am cântat cu drag și lor, sub geamuri înghețate,
Și am văzut iubirea, schimbându-le pe toate.
 
Colindând în casa lor, am înțeles mai bine,
Darul cel mai prețios e bucuria-n sine.
Nu doar la apropiați, ci și la cei departe,
Să ducem vestea bună, fiind lumină-n noapte!

20.12.2024

Sorin Micuțiu

Și îngerii plâng

în bătaia soarelui
bobul de rouă
oglindește
un chip nepământesc
ochii lui
au lăcrimat
în zori
sub greutatea
unui nou răsărit

aripa stângă
flămândă 
de o adiere din rai
mângâie cerul
îmblânzind zorii trandafirii

aripa dreaptă
scrijelește în tină
slove de rugă
și freamăt de gând
din noaprea cea albă

...

o sfinte înger
unic și prieten nedespărțit
învață-mă să ridic brațele
și să exersez
zborul spre cer

07.01,2021 /  Simeria

Sorin Micuțiu

Libertate în lanțuri

 

 

16 decembrie 1989. Ziua în care la Timişoara s-a strigat „LIBERTATE!” şi „JOS CEAUŞESCU!”. Începuse Revoluţia

În 16 decembrie '89, la Timișoara,
strigam cu toții: „Libertate și Dumnezeu este cu noi!”
Anii au trecut, dar oare ce-am câștigat?
Libertatea visată sau doar altfel de lanțuri?
 
Avem libertate, dar zăvoare la uși și inimi,
ne închidem singuri, de frică și de dor.
Avem libertate, dar o folosim să înrobim,
pe cel de lângă noi, pe frate și pe soră.
 
Avem libertate de exprimare, dar vorbim mult
și uneori uităm adevărul intenționat.
Avem libertate, nu mai sunt granițe,
dar uităm să mai vorbim românește, să ne iubim.

Între două iubiri

călătoresc prin viață
cu pas nepregătit
prea adesea forțat
să-l împart
cu nerăstignitul
din eul meu
 
iubesc
dar lumea
mă pierde
în labirinturi de vise
iscusit vânturate
în somnul din care
nu pot vedea Lumina
înmugurind timidă
peste abisul
unde-mi dispar
rând pe rând
clipele
zilele
anii

...
 
călătoresc prin cuvinte
și mii de stări
nemaitrăite
mi-nalță pasul
după fiecare șovăire
spre ceva mai înalt
Golgota inimii
 
învăț să iubesc
fiecare biciuire
a suferinței
și trag după mine
bucuria
de a nu mai fugi
de răstignire
 
31.01.2021
Sorin Micuțiu 

Redobândiți-vă zâmbetul

uneori cutreier străzile
doar de dragul de a zâmbi
semenilor
poate părea stupid
într-o lume în care
nu se mai construiesc poduri
între suflete
gestul acesta
deschide o ușă
poate ultima
la capătul răbdării

nu mută munții din loc
dar înseninează frunțile
ridică ploapele
împovărate de lacrimi
fiecare respitație
dă inimii
un alt puls
gropițele din obraji
se umplu de soare
din colțul gurii
fuge tristețea
iar  buzele
plâng
de bucurie
până și gâtul
numai înghite  în sec

hai și tu cu mine 
nu te costă nimic
într-o zi
plimbarea aceasta
îți va întoarce înmiit
credința
că Raiul 

începe cu un zâmbet

Sorin Micuțiu

Reflecții ( de Ziua Națională a României - 1 Decembrie)

 
În fiecare sfat,
să vezi iubirea,
ca o rază blândă
ce-ți luminează calea.
 
În fiecare mustrare,
să găsești înțelepciunea,
ca un prieten tăcut
ce-ți arată greșelile.
 
În fiecare îndrumare,
să descoperi calea,
ca un far în noapte
ce te ghidează spre lumină.

Născut învingător

23 nov.

la braţ cu timpul
am pornit la drum
într-o zi
de noiembrie
răsfăţat al sorţii
nu sunt
să fiu altfel
am renunţat
rătăcesc agale
pe cărările inimii
umbrele anilor
mă însoţesc
şi zâmbetul
din privirea mamei
de dincolo de stele

dau buzz vieţii
îmi place să trăiesc
online

Sorin Micuțiu

Noiembrie în semilună

streașina obrazului meu tânăr
încă adună ploaie de lacrimi
sunt treizeci și nouă de toamne
de când te-am creat muză
simțeam nevoia unui sân matern
la căldura căruia să mă bucur
de roadele toamnelor mele
patruzeci dospite

întreaga ființă arde în acest anotimp
întind brațele de prunc
știu că nu rămâne gol între ele
îmi trimiți mereu semeni
să-i iubesc ca pe tine

pieptul palpită ușor
ochii privesc în sus
îți datorez zâmbetul senin
zestrea de doruri
într-o bună zi
ne vom mângâia chipurile
în oglinda netedă a cerului

mi-e drag visul acesta
și ce frumos se scutură anii

din volumul ”Patruzeci” - Sorin Micuţiu - Editura Art Book Bacau, 2014

Ps. ...acum sunt 51 de toamne...

În nopţile reci

anii fulgeraţi de lună
muguri verzi
pe ramurile vieţii
zilele
capătă aripi
insipide trec
ceasurile 
unul câte unul
o ceaţă deasă
aşterne peste suflet
un somn vinovat
fire de coşmar
îmi leagă visele
guri de iad 
se deschid
odată cu cerul
râuri de întrebări
taie albie
în mine

adâncul inimii
dezgroapă sămânţa
încă vie
credinţa rodeşte primăveri

Vindecat de nevisare / Sorin Micuţiu. - Bacău : Art Book, 2011

Confesiune

sunt zile când
mă aud doar pe mine
îmi ies în întâmpinare
cu un surâs neînţeles
pe marginea buzelor
cuvintele se ofilesc
între două iubiri

parfumul de lut
îmbibat în trup
mă copleşeşte
gândurile incită
la nesupunere
simţuri neştiute
vin precum Ielele
la răscruce
îşi joacă hora
în jurul sufletului
spre a-i fura frumuseţea

Eternitatea iubirii

Când sunt cu tine
timpul devine o iluzie
iubirea transcende orice clipă
dincolo de orizonturi
pământul se transformă în cer
prietenii și dușmanii
se regăsesc în umbra iertării
nu există „aici” sau „acolo”
doar prezența iubirii
unind sufletele
dincolo de timp și spațiu
fără limite și margini
trăind zilele și nopțile
învățând din fiecare experiență
apreciind fiecare moment
povestea ce nu are sfârșit

18.11.2024
Sorin Micuțiu

Orele zilelor mele

grăiesc cu mine însumi
vorbele îmi sunt încorsetate de lipsa de 
timp
pentru diagnosticarea Logos-ului
Kronos are nevoie de roade

descompun în miimi de secunde minutele
ierarhizez evenimentele clipă cu clipă
le împart egal relativ confuz
să-mi ajungă pentru douăzecișipatru de 
porții

Nocturnă

 

apusul îngroapă
tiptil soarele
sub mantia nopții
prima stea căzătoare
aleargă în oglinda cerului
ca o trenă de mireasă
se întinde în urma ei
lumina
 
de pe umerii lunii
întunericul se rostogolește
ca un șal
deasupra mea
îngerii cântă pricesne

Sorin Micuțiu

Cad din cer fulgi de zăpadă (Urme-n neaua inimii)

Cad din cer fulgi de zăpadă Peste sufletu-mi sărman, Ce-şi doreşte iar să vadă Tineri adunaţi grămadă Ca în fiecare an. Ţurţuri izvorând de grindă, Braţul lor în gol se-ntind... Azi nu-i nimenea în tindă Inima să mi-o aprindă Cu un minunat colind.

Călător

 

Sunt călător
prin timp și spațiu
căutător de sensuri
într-o lume de mistere
împărștii zâmbete
iubire necondiționată
gesture mici
nu cer nimic
dragostea dă
dragostea primește

10.11.2024

Sorin Micuțiu

Între vise și visuri

 

Din umbre și gânduri
se țese în taină un vis,
unde visurile sunt doruri,
drumuri de foc
ce-n zori se deschid,
pași hotărâți
spre zări nesfârșite.
 
În zborul lor
se-ntrepătrund adesea,
când visele nopții
se sting în zori,
iar visurile zilei
prind aripi ușor.
 
Te-am visat, iubito,
erai împlinirea tuturor visurilor mele!
 
03.11.2024
Sorin Micuțiu

Netimp de noiembrie

nu contează câţi ani am
atâta timp cât respir
minunea din fiecare clipă
trăiesc şi visez
trecerea timpului
e neputincioasă

până mai ieri
am scris despre el
ca despre o unitate de măsură
un grăunte de nisip efemer
captiv într-o clepsidră
ireversibil azi şi reversibil mâine
parcă eram obsedat
de trecerea lui

Prieteni și tăcere

 

Motto: ”Numai cei ce știu tăcea
când vorbesc, grăiesc ceva” (Traian Dorz)
 
În cercul strâns de prieteni,
cuvintele sunt rare,
dar pline de nădejde.

Prietenii adevărați
nu au nevoie de multe vorbe,
ei știu să asculte,
să fie prezenți.
În tăcerea lor,
vorbesc ochii înlăcrimați
la rugăciune,
când lumea-i plină de zgomot și haos.
Inimile lor,
o comoară de aur,
nu te judecă,
nu te grăbesc,
doar te iubesc.
 
28.10.2024
Sorin Micuțiu

Monolog

 

foșnetul ultimei frunze pe ram
mă neliniștește
mi-e teamă că odată cu ea
se va rupe și vraja visului pierdut
în spuma neputințelor noastre

pentru fiecare despărțire
am pus deoparte o crenguță de vâsc
poate într-o zi copleșiți de amintiri
vom răsturna din nou munții
mustind de viață ca-n ziua dintâi

Fereastra deschisă / Sorin Micuţiu. - Bacău : Art Book, 2018

 

“Pu hu! Pu hu!”

cântă o pasăre
în noapte
semn rău
spuse vecina
o să moară cineva

ca un magnet
degetul mare
arătătorul și mijlociul
s-au împreunat
inelarul și degetul mic
s-au smerit
spre podul palmei
iar mâna dreaptă
o simți ușoară
atingându-mi fruntea
apoi semnul nou-născutului
iar de la umărul drept
se opri pe umărul stâng

țipătul de pe casă
deveni un ecou
venit parcă dintr-o altă lume
acoperind oftatul prelung
al vecinei
în timp ce împrăștia
pâine și sare
prin curte

de-ar fi să plec
nu dați vina pe cucuvea
mă duc la nuntă

Sorin Micuțiu

Amintiri din cazarmă

"De dimineață,
când soarele nu a răsărit",
la șase fix,
cu ochii grei,
ne trezeam într-un furnicar,
la glasul strident al goarnei.
În treizeci de minute,
nici urmă de somn,
după dușul rece,
patul era strâns,
moneda să sară.

Salutam cu toții,
în rând aliniați,
"Alinierea soldați!",
striga superiorul.
"Am înțeles, să trăiți!",
"Nu am auzit nimic!",
"Am înțeles, să trăiți!!",
"Nu am auzit nimic!",
"Am înțeles, să trăiți!!!".

Recunoștință

Dumnezeu te iubește

îngăduie întristări

cu rost potrivit

lacrimi și dureri

flori și spini

darul Duhului Sfânt

peste inima-ți smerită

Dumnezeu te iubește

îți dă puterea să rabzi

nopțile albe și reci

zilele de necaz

pe drumuri neumblate

darul Duhului Sfânt

peste inima-ți durută

Timpul, ceasul de apoi și veșnicia

Timpul prin viață
ne poartă grăbit,
în valuri de taine,
prin ziua de azi.
E clipa ce trece,
e clipa ce stă,
în timp ce ne pierdem
în cei ce-i iubim.
 
Ceasul de apoi,
un mister adânc,
un prag între lumi,
un vis ce se frânge,
în clipa când timpul
se-oprește-ntr-un gând,
E ceasul când totul
devine un sfârșit,
un simplu popas
în tăcerea profundă,
când șoaptele dragi
sunt doar ecouri și umbre.
 
Veșnicia-i oceanul,
un infinit absolut,
a tot ce-a fost
și a tot ce va fi.

21.10.2024
Sorin Micuțiu

 

Octombrie

vara hoinărește

ascunsă-n aroma pâinii 

coaptă pe vatră 

zâmbește smerit

în roua ochilor

îngenunchează desculță 

lângă sufletul meu 

și mă înalță 

până la soare și înapoi

toamna se tânguie 

simte în ceafă 

răsuflarea iernii 

obrajii înfloriți 

dau timpului arvună 

cerând cu insistență 

un ceas mai mult la masa

roadelor târzii

din pomul vieții

tot ce am cules

sunt doar frunze

 30.09.2022 

sorin micuțiu

Tablou

 

Pe șevaletul vieții,
cu pensula iertării,
pictez vorbele
ca frunzele-n furtună,
focuri de bârfe
aprinse fără milă,
în adâncuri de invidie
scormonind intrigi,
măști schimbătoare
pe chipuri cu două fețe,
sincerități prefăcute
ca un joc de lumini,
vorbe spuse în față
dar și pe la colțuri,
veninul minciunii
în colțuri de zâmbet,
cuțit cu două tăișuri,
bârfitorul, o umbră
în colțuri pustii.
 
17.10.2024
Sorin Micuțiu

Alergarea

 

În alergarea stăruitoare,
cu ochii țintă la Domnul,
alergăm cu El alături,
în fiecare zi.
Cu răbdare și nădejde,
ne căutăm moștenirea,
neprihănirea Lui divină
o purtăm în suflet.
 
Bucuroși în alergare,
cu grabă ne grăbim,
adevărați alergători,
ne-ndreptăm spre cer.
cu alergări mântuitoare,
nu după semne și minuni,
alergăm spre vindecare,
dar nu doar pentru trup.

Credință, Tăcere, Răbdare, Iubire

 
Credința e stânca
pe care mă sprijin,
e farul ce-n noapte străluce
prin umbre și lumină,
e aripa ce mă poartă
în zborul spre cer.
E răspunsul imediat
la fiecare rugă de seară,
când în tăcere
cuvintele nerostite
au propria lor minune.
Da, tăcerea e un dar
ce-n suflet se ascunde,
e o rugă profundă
în clipe de așteptare,
unde răbdarea
măsoară timpul
și fiecare pas
cu inima deschisă
spre visul iubirii,
flacără ce arde
fără să se stingă.
 
  
11.10.2024
Sorin Micuțiu

Fii tu …

 

 

Suflă în jarul iubirii,
să nu se stingă,
hrănește iubirea,
fă-o să crească,
să ardă veșnic,
să lumineze drumul.
 
Acoperă jarul urii
cu cenușa iertării,
nu lăsa răul să fumege,
stinge focul
ce ucide dragostea.
 
În inimile reci,
vie fă nădejdea,
fii tu scânteia
ce reaprinde focul,
fii tu cel ce aduce pacea,
fii tu, iubirea!
 
10.10.2024
Sorin Micuțiu

Lacrimile

 
Lacrimile inimii
se scurg încet,
adânc și dureros,
ca o rană deschisă
ce nu se vindecă.
În tăcerea nopții,
plâng în taină.
Sunt grele,
ca un nor de plumb,
apasă greu.
Sunt fierbinți,
ard pe obraji,
lăsând urme adânci.
În clipe de suferință,
mă ard pe dinăuntru.
Sunt amare,
ca pelinul ce-n tăcere îl sorb.
În clipe de dezamăgire,
îmi lasă un gust de durere.

De ce iubesc poezia?

 

Poezia nu va avea niciodată sfârșit,
e un izvor nesecat de cuvinte,
un infinit, în fiecare vers.
 
Poezia este ceva nemuritor,
un ecou ce-n timp nu se stinge,
un dor, ne aduce aproape unul de altul.
 
Poezia este darul, răspunderea noastră,
datoria ce-o purtăm cu drag,
zestrea ce ne leagă de înaintași.
 
Poezia se repetă mereu în noi bucurii,
în fiecare zi, un nou început,
precum răsăritul și apusul.
 
Poezia este lira sufletului nostru,
un cântec ce răsună adânc și clar,
în fiecare vers, un gând al inimii.

După ploaie

  

Îmi plouă în suflet uneori,
Cu lacrimi de bucurie, alteori de tristețe,
Sunt leoarcă pe dinăuntru,
Număr picăturile de ploaie,
Sub streasina inimii pun visele la uscat,
Un frig dulceag mă ține în brațe
Și-un curcubeu colorează cerul
Cu nuanțe vii de nădejde și iubire,
Amintindu-mi duios că după ploaie vine seninul
Și că-n fiecare lacrimă e un dar de fericire.
 
03.10.2024
Sorin Micuțiu

Octombrie

  

Pădurea își schimbă haina,
cerul se-ntunecă,
zilele se scurtează,
anii se duc ușor
precum frunzele,
peste minți înzăpezite
de peri cărunți.
 
01.10.2024
Sorin Micuțiu

Eu nu-s poet!...

 

Eu nu-s poet!...
 
Poezia videcă răni,
poezia este cenuşa
unor trăiri cereşti,
este pod de flori
peste inimi izvoare...
 
Eu nu-s poet!...
 
Poezia este o autobiografie,
poezia este oglindire
a sufletului în vers,
este ecoul inimii
şi al cuvintelor ce ard...

Maica Domnului - adiere lină de zefir -

 

O, Fecioară Preacurată,
Maica lui Dumnezeu,
Împărăteasa Heruvimilor,
oglindă a cerului,
cămara întrupării,
ușa luminii,
poarta vieții,
inimă de mamă,
în tăcerea ta sfântă,
ne vorbești prin iubire.
 
O, Maică Sfântă,
întinde-ți Sfântul Acoperământ
peste noi, copiii tăi,
și ne ocrotește.
Îndrumă-ne să te iubim
și să te cinstim,
ca prin tine să ajungem la Fiul tău,
Mântuitorul nostru.

Eterna Poezie

 

Poezia, asemenea iubirii,
mă naște zilnic din nou,
îmi alină lipsurile,
îmi vindecă rănile,
mă ridică spre infinit,
mă poartă spre înalt
să ating cerul
evadând din efemeritate,
cu fiecare vers,
cu fiecare rimă,
cu fiecare șoaptă,
cu fiecare bătaie a inimii,
poezia mă face să fiu întreg.
 
Fă-ți prieten poezia
și aripi nevăzute
te vor cuprinde blând
într-o tainică îmbrățișare.
 

29.09.2024
Sorin Micuțiu

Lumina iubirii regăsite

Când iubirea pare să se stingă
și inima se simte grea,
fără alinare,primul gând
e să plângem în tăcere,
că n-am știut-o prețui destul.
 
Copilul din noi
așteaptă alinare,
sub teiul din livadă,
în apusul zilei
și-n roua dimineții.
El vrea să iubească din nou,
să dea căldură
inimilor de gheață,
să alerge după fluturi
chiar de zboară-n vânt,
să reînvie florile
căzute la pământ,
să aștepte zorii
chiar de se ascund,
să privească stelele
chiar de nu se văd,
să iubească spinii
chiar dacă-l rănesc,
să urmărească norii
chiar de se risipesc,
și să-și ducă crucea
chiar căzut sub ea.
 
Doamne,
dă-ne harul Tău divin,
să nu ne mai tânguim,
să reaprindem jarul iubirii
ținut viu de puștiul din noi!

29.09.2024
Sorin Micuțiu

 

Rugăciune

 

”S-a suit în munte, ca să Se roage singur. Şi, făcându-se seară, era singur acolo.” 

(Matei 14,23)

 
Doamne,
în liniștea acestei seri,
mă apropii de Tine cu inima deschisă...
Lacrimi îmi brăzdează fața,
și un nod îmi strânge sufletul...
Poate ar fi trebuit să vin cu bucurie,
dar măreția Ta mă copleșește!
Primește smerenia mea!
Primește rugăciunea inimii mele,
a gândurilor mele, a versurilor mele...
Doamne, astăzi mă rog pentru cei dragi mie,
pentru cei care suferă și sunt triști!
Ia-le durerea și adu-le alinare!
Te rog, Doamne, adu-le pace și nădejde!
Fă să dispară tristețea din viețile lor,
să nu mai fie copii triști, părinți triști!
Fă să vină lumina mai repede!
Numai atunci voi putea zâmbi și eu;
când vor zâmbi și ei! Până atunci, suspin cu ei,
plâng cu ei, mă rog pentru ei!
Doamne, iartă-mi cuvintele neputincioase!

Nucul

În grădina liniștită,
nucul bătrân veghează
visele ce se țes
la umbra-i răcoroasă.
Crengile-i uriașe
sprijină cerul,
trunchiul gros
păstrează cicatricea vremurilor.
Foșnetul frunzelor
ascunde șoapte de demult,
iar din ramurile-i groase
nuci pline se desprind,
ca niște comori ascunse
ce cad în palma pământului.

Nu te îngrijora!

Nu te îngrijora
când norii se adună pe cer,
căci după ploaie
soarele va străluci din nou.
 
Nu te îngrijora
când drumul pare greu;
cu fiecare pas înainte
ești mai aproape de țintă.
 
Nu te îngrijora
când ești singur în noapte;
stelele te veghează
și-ți dau nădejdea cea netrecătoare.

De dragoste

 

În taina nopții,
sub cerul înstelat,
te-am găsit ca pe un vis.
Lumini de stele mi-au luminat privirea,
inima mea s-a pierdut
și s-a regăsit în ochii tăi.
 
Cu tine am învățat să ascult
șoaptele vântului,
să simt adâncul tăcerilor,
să iubesc ziua de mâine
și dorul de rugăciuni
sub cerul nopții.

Gânduri automnale

 

în covorul de frunze

și-n ceața zglobie

mă pierd

în mine însumi

nu mai știu cine sunt

încotro să o apuc

din înălțimi coboară încet

un aer tomnatic

îmi atinge sufletul

și-l face să se scuture

viața preschimbă anii

în amintiri

uneori fără înțeles

alteori în mici miracole

te face să-ți asumi riscuri

să uiți că trăiești

uneori să te pierzi

e o binecuvântare

doar așa

te regăsești mai puternic

sorin micutiu

27.10.2022

Omule, nu fi nepăsător!

 

Dacă ai ce pune pe masă,
gândește-te la cei ce flămânzesc.
 
Dacă ai cu ce să te îmbraci,
gândește-te la cei ce au pierdut tot.
 
Dacă ai un acoperiș deasupra capului,
gândește-te la cei ce dorm sub cerul liber.
 
Dacă ai un pat unde să te culci,
gândește-te la cei ce nu au unde să se odihnească.

N-am, nu știu, nu vreau, nu-mi pasă

 

N-am…
 
N-am timp, dar oare ce înseamnă asta?
Că nu-i important, că viața-i o povară?
Orele noastre sunt averea noastră,
stăm pe comori, dar nu le vedem niciodată,
pentru că ne plângem de timp.
 
Nu știu…
 
Nu știu ce să spun când ești apăsat de durere,
dar tăcerea mea nu înseamnă că nu-mi pasă.
E greu să fii martor la suferința altuia,
dar uneori, o simplă îmbrățișare
înlocuiește toate cuvintele.

Fi solidar!

În vremuri grele,
să fim uniți,
cu inimi deschise,
cu bunătate și răbdare,
pe cei neajutorați
să-i strângem la piept.
Bătrânii singuri,
cu haine grele,
au nevoie de noi,
să le fim aproape,
alinându-le tristețea.
 
Solidaritatea e prietenie,
ajutor dezinteresat,
puterea de a iubi
și de a trece peste orgoliu.
E sufletul curat,
el nu dezbină,
nu rănește,
ne-adună împreună,
ne face mai buni,
mai puternici,
mai vii.

Ecoul copilăriei

 

Iubesc simplitatea
mâinilor cu bătături,
chipurilor arse de soare,
ploaie și vânt,
căruțelor trase de cai
sau de boi,
mugetului vacii
la ușa șurii
în amurg,
râsetelor de copii pe islaz,
a bunicilor pe bancă,
în uliță povestind.
 
Iubesc simplitatea
din ochii oamenilor senini,
cu sufletele pure
și zâmbete de lumină,
a zilelor pierdute
sub cerul unei veri albastre,
unde timpul curge lin,
fără grabă,
a florilor de câmp
și a păsărilor cântând
în zori de zi.

Zi de toamnă

 

Cerul mohorât,
își plimbă norii triști
parcă-s de plumb.
Din văzduhul negru,
stropii cad mărunt,
mici și grei,
într-un ritm înfricoșător.
Pe străzile pustii,
nici urmă de om.
 
Frunzele ruginite,
biciuite de vântul rece,
nu protestează,
se bucură de ploaie,
sunt din nou vii,
chiar dacă în curând
se vor desprinde de ramuri.
 
Prin grădini,
se aud șoapte de dor,
amintiri de vară,
păstrate în culorile toamnei.
Fiecare frunză căzută
poartă povestea
frumuseților efemere,
a clipelor pierdute
și a viselor neîmplinite.
 
15.09.2024
Sorin Micuțiu

Lupte interioare

 

Uneori mă simt obosit,
dar nu la capătul puterilor,
în fiecare zi iau urma cerbilor
și alerg după izvoare.
 
Uneori mă văd căzut,
dar mă ridic repede,
cu fiecare pas,
mă apropii de visele mele.
 
Uneori aș plânge în hohote,
dar îmi ascund lacrimile,
în tăcerea lor,
găsesc puterea de a zâmbi din nou.

Sună-mă oricând

 

Nu mă suna doar de ziua mea,
Sună-mă dimineața când soarele răsare,
Sună-mă la amiază, când timpul pare să stea,
Sună-mă seara, când stelele apar în zare.
Sună-mă noaptea, nu contează că dorm,
Sună-mă când e soare, când cerul e senin,
Sună-mă când e nor, când ploaia bate-n geam,
Sună-mă când e cald, când vara ne-nvăluie lin.
Sună-mă când e frig, când iarna ne îmbrățișează,
Sună-mă când ți-e bine, când bucuria te copleșește,
Sună-mă când ți-e greu, când tristețea te apasă,
Sună-mă pentru un zâmbet, pentru o șoaptă ce te liniștește.
Sună-mă să mă cerți, când greșesc fără să știu,
Sună-mă să mă ierți, când inima ți-o cer,
Sună-mă oricând, prieten drag și bun,
Sună-mă, căci prietenia noastră e un dar divin.
 
Dacă nu mă suni tu, măcar lasă un mesaj că mi-ai văzut apelul...
 
12.09.2024
Sorin Micuțiu

Toamna vieții

 

Peste frunzele căzute,
crucea își pleacă umbra,
amintind de trecerea timpului
și de renașterea
ce va urma.
În vântul blând
se-aud povești uitate
despre oameni și clipe.
 
Pictor desăvârșit,
acest anotimp,
în liniștea lui
auzi cum respiră
cerul și pământul.
Cu fiecare suflare,
îl înspiri pe Dumnezeu
în adâncul inimii.
 
11.09.2024
Sorin Micuțiu

Strigăt de Mobilizare

 

AVRAM IANCU

n.1824 - d. 10 septembrie 1872

”Nu cu argumente filosofice si umanitare se pot convinge tiranii, ci doar cu lancea lui Horia. ”

(Avram Iancu)

În inima munților,
un bucium răsună,
Avram Iancu, eroul,
ne cheamă la luptă,
cu vorbe de foc
și inimă arzândă,
ne trezește din somn,
să ne unim, strigând:

Ridicați-vă, moți,
din vechea slăbiciune,
să luptăm pentru dreptate,
pentru a noastră națiune.
Să nu uităm jertfa,
nici munții cei sfinți,
ce-au fost martori la lupte
și vremuri de chin!

AVRAM IANCU - CRĂIȘORUL MUNȚILOR - acrostih -

 

A început lupta pentru dreptate,
Viața lui, un simbol de curaj,
Românul ce-a stat în fruntea semenilor
Apărând libertatea cu brațul său tare.
Muntele îi era casă și cetate
 
Iar istoria îl păstrează viu,
Acolo unde moții îi spun încă povestea.
Numai el a fost "Crăișorul Munților",
Căci în inimile lor, el nu a murit,
Un erou ce-a luptat fără să se dea bătut.