 |
| aici își dorm somnul în așteptarea învierii, mama mea și mama, mamei mele |
Nu se poartă
doliu,
Mamele nu mor,
se ascund în frumusețea lumii,
în cântecul vântului
ce-alintă pajiști verzi,
în razele soarelui
ce mângâie dimineața,
în foșnetul frunzelor
blând pe alei.
Mamele nu mor,
se ascund în frumusețea lumii,
în cântecul vântului
ce-alintă pajiști verzi,
în razele soarelui
ce mângâie dimineața,
în foșnetul frunzelor
blând pe alei.
Nu se poartă doliu,
Mamele nu mor,
devin rugăciune
în nopțile grele,
nădejde ce răsare
în zorii tăcuți,
înger ce veghează
la fereastră,
candelă ce arde
în suflet mereu.
Nu se poartă doliu,
Mamele nu mor,
rămân în noi
ca o respirație tainică,
în vorbele calde
ale primelor cuvinte,
în privirea senină
oglindită-n amintiri,
în mâinile ce-au croit
lumini peste umbre.
Nu se poartă doliu,
Mamele nu mor,
sunt cântecul sfânt
ce răsună-n tăcere,
dar sparge norii grei,
ecou de iubire
ce trece prin veacuri,
dorul ce cheamă
liniștea acasă.
Nu se poartă doliu,
Mamele nu mor,
sunt stele pe cer,
ne veghează pașii
în tăcere senină
și ne sunt aproape,
chiar și de departe.
Mamele nu mor,
ele rămân iubire!
Sorin Micuțiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu