Privesc peste umăr
amintiri fără număr…
şi dorul din mine
zboară-n cercuri line
sus, peste coline,
cu braţele-ntinse
ca două aripi ninse
ce poartă cu sine
un dar pentru oricine…
O singură privire,
o singură iubire,
o singură floare,
o singură îmbrăţişare...
Un singur dor fierbinte
spre-acelaş drag Părinte,
şi doar o singură Vie
cu parfum de veşnicie…
Un singur steag
pe-al casei prag...
Iată cum trecură anii
irosind multe strădanii…
Iartă-ne, Părinte Sfânt
pentru-al nostru legământ,
pentru zeci de primăveri
doar cu lacrimi şi dureri!
Privesc peste umăr
şi încep să număr:
Un dor plus alt dor,
rezultă un Dor!
Şi cu sufletul frânt,
bicuit de vânt,
încep să tremur
să mă cutremur...
Oare a mea socoată,
nu este dreaptă?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu