Dor de Lumină

E noapte,

lumina s-a stins,
Totul devine cenuşiu
greu şi apăsător.
O ceaţă deasă
îmi întunecă vederea
şi somnul mă topeşte.
Doamne, mă iartă!
Nu pot adormi
şi nici spre cer
nu pot privi,
pentru că sunt gol
şi murdar
şi gârbovit de păcate.
De dimineaţă şi până se-nserează
ispita mă pândeşte
şi mă asaltează.
Văd desişul de păcate
reţinând Lumina Ta
şi mi-e teamă,
ca-ntunericul de afară
să nu-mi cuprindă inima.
Doamne, am căzut
şi mi-e ruşine...
Cum pot eu privi spre Tine?!
Dar nu pot nici să mă ascund
de ochii Tăi ce adânc pătrund.
Doamne, ia-mă de mână
şi mă du spre Lumină!
Trimite-mi înger păzitor
să-mi fie somnul uşor,
şi umple-mi sufletul de dor
după Lumina unui Zbor
din dimineaţa fără nor
în răcoarea altui Zor