Bateria sufletului

  

În buzunar,
mereu e plin
telefonul meu.
Îl încarc,
îl verific des,
nu-l las o clipă.
De scade o linie,
am stres.
 
Câte mesaje,
câte apeluri,
câte scroll-uri
fără sens.
 
Dar sufletul?
Încet, încet,
se face mic,
se simte gol.
L-am neglijat,
l-am ignorat,
și-acum e stins,
descărcat.

Aduceți-vă aminte

Aduceți-vă-aminte de cei ce-au fost lumini,
Ce-n noaptea necredinței, purtau cununi de spini,
Cu rugă și cu jertfă, prin lacrimi și nevoi,
Ne-au dăruit credința ce arde azi în noi.
 
Aduceți-vă-aminte cu drag de-al lor cuvânt,
De pașii lor ce încă răsună pe pământ.
Ei n-au trăit zadarnic, n-au alergat în vânt,
Ci-au fost făclii aprinse în Duhul cel Preasfânt.
 
Priviți spre ei cu teamă, cu sufletul deschis,
Căci faptele lor sfinte la cer s-au scris, s-au scris.
Să nu uităm povața ce Domnul ne-a lăsat:
Că omul doar prin harul credinței e salvat.

Ascult liturghia primăverii

 

înmuguresc tăcut
sub greutatea singurătății
florile de măr
pătrund adânc în suflet
pe covorul ierbii
odihnesc
bătând la porți de cer
un vis ştrengar
caut
într-un mod egoist
nostalgia copilăriei
să-mi gânguresc cuvintele
sub privirile mamei

înnod anii
pun la dospit
amintirile alb-negru
în Duminica Învierii
le voi regăsi
liturghisind
poemul
neterminat aici

Sorin Micuţiu ; din vol. "Patruzeci", pref.: Cristina Ştefan. - Bacău : Art Book, 2014

Scrisoare deschisă

 

în mine ţi-am găsit un loc
să ne simţim aproape
gândesc amar că poate ne-au fost deajuns
zilele trecute pe lângă noi
fără să ne strigăm pe nume
părea imposibil
când ne iubeam păstram visele vii
dăltuind în inimi a XI poruncă de 
Minulescu
ne-am plâns pe umeri gânduri 
zbuciumate
hotarul pus de alţii adesea l-am trecut
dincolo de zidurile înalte
unde răstignită între maluri
aştepta o punte uitată
acolo s-au născut poeziile
şi fiecare noapte era o înviere

mă întreb târziu
sunt eu omul de zăpadă

răspunde-mi muză
chiar nu-mi simţi singurătatea
de ce laşi iarna
să ne viscolească amintirile

Fereastra deschisă / Sorin Micuţiu. - Bacău : Art Book, 2018

Poetul și cucul

 Astăzi este Buna Vestire, cunoscută în popor şi ca Blagoştevenia.

Ziua se mai numește și Ziua cucului, pentru că, în această zi, se spune că se dezleagă limba cucului, el începe din nou să cânte și o face fie până la Sânziene (24 iunie), fie până la Sânpetru (29 iunie), când, înecându-se cu orez, amuțește și se transformă în uliu. Apoi, rămâne în această ipostază până în primăvara următoare. 

De Buna Vestire cântă cucul tare, 
Un poet îi ține hangul pe cărare. 
Ei sunt o pereche, astăzi, în pădure, 
Se înfruntă aprig muzele să-și fure. 

Cucul cântă "Cu-cu," ritmic, cu talent, 
Iar poetul scrie versuri, evident. 
Între ei e luptă, însă la final, 
Cine-o fi vedeta, mai sentimental? 

Liturghia cuvintelor

 

Poezia este respirația tainică a sufletului, o liturghie a cuvintelor ce se rostesc singure, dincolo de timp și de lume. În fiecare vers, un vis prinde contur, o emoție renaște, o fărâmă de divin se așază în inimile celor care o primesc. Prin puterea ei, tăcerea devine cântec, iar gândul – aripă spre infinit. Astăzi, de Ziua Poeziei, să-i ascultăm șoapta și să-i lăsăm ecoul să ne umple ființa.

La mulți ani tuturor poeților – celor care îmblânzesc cuvintele și le transformă în lumină! Să vă fie inspirația nesfârșită, iar versurile să atingă sufletele precum vântul atinge frunza, cu blândețe și veșnicie.

* * *

Liturghia cuvintelor

Poezia e rugă și cântec tăcut,
Un tărâm unde clipa nu are trecut,
În tainicul templu al rimelor sfinte,
Poetul slujește liturghii de cuvinte.

Din colțuri ascunse ale inimii pline,
Răsar metafore, ca stele divine.
Aproape, dar totuși de lume departe,
Poetul le strânge pe toate-ntr-o carte.

Taine

Există moduri tăcute de a cunoaște –
unele prin cuvinte,
te înalță spre cer,
altele prin gesturi,
prin fapte simple,
ce spun mai mult decât vorbele.

E o cunoaștere adâncă,
cuibărită în suflet,
un schimb nevăzut
de la inimă la inimă,
o legătură ce nu cere, 
dar se simte.

Scaunul gol

 12 ani de când Tata Teofil, a plecat la un picnic în Rai, la Mama Elena

Două nume de sfinți, două suflete care au luminat această lume cu dragostea, bunătatea și înțelepciunea lor. Azi se împlinesc 12 ani de când tata a pornit pe același drum al veșniciei, alăturându-se mamei. Îmi place să cred că sunt împreună, într-un colț de Rai, într-o lumină blândă, unde timpul nu mai desparte și unde iubirea rămâne neschimbată.

Dorul nu se măsoară în ani, ci în amintiri, în lecții prețioase și în tot ceea ce au lăsat în urma lor. Le mulțumesc pentru tot ce au fost, pentru tot ce m-au învățat și pentru că, de acolo de sus, încă veghează asupra mea.

Odihniți-vă în pace, dragi părinți!

***
Scaunul gol

Mă-ntorc adesea-n gând
spre casa părintească,
și stau în capul mesei,
unde-au stat cei dragi.

Pe scaunul tăcut,
acoperit de umbră,
cândva am stat și eu –
copil iubitor.

Astăzi pahar, mâine Pa Har!

 

Astăzi, zic unii că-i sărbătoare,
Cu bărbați și 40 de pahare,
Dar iertați-mă că intervin,
Sunt destui ce nu beau vin!

Sunt ei, oare, mai puțin bărbați,
Dacă de alcool nu-s tulburați?
Ori tăria stă-n omul drept,
Nu-n cel încovoiat de piept!

Bărbat e cel ce știe clar
Ce se ascunde într-un pahar,
Și își ține pofta-n leasă,
Nu-l culegi de pe sub masă.

Confesiuni

Te văd alergând,
praf pe genunchi,
noroi pe tălpi,
zâmbetul tău
desenează seninul,
și mă întreb:
unde am lăsat
acele ore fără timp?

Vorbești cu mine,
glas cristalin,
„Ai uitat să te joci?” spui,
și privirea ta
îmi sapă în piept.
„Nu,” îți răspund,
„doar că am învățat
să iubesc altfel,
cu rădăcini,
cu ramuri,
cu umbră.”

Adevărul unui fapt

din mărul ce-a rodit în noapte
am muşcat cu lăcomie înfigându-mi dinţii adânc 
nu m-a durut niciun gând 
când în partea dreaptă a inimii se izbea de pereţi
tot mai stins ecoul sufletului

am aţipit sătul în otava aceea moale
ramurile decupau cerul ascunzându-l după frunze
o voce pătimaşă îmi gâdila auzul 
iar trupul de humă 
se topea în mrejele dezmierdărilor

o mână nevăzută mi-a aşezat sub cap
pernă albă cu miros de pâine coaptă în Rai
dorul nu moare niciodată mamă

Sorin Micuțiu

Patruzeci / Sorin Micuţiu ; pref.: Cristina Ştefan. - Bacău : Art Book, 2014

Mamele nu mor

 

aici își dorm somnul în așteptarea învierii, mama mea și mama, mamei mele

Nu se poartă doliu,
Mamele nu mor,
se ascund în frumusețea lumii,
în cântecul vântului
ce-alintă pajiști verzi,
în razele soarelui
ce mângâie dimineața,
în foșnetul frunzelor
blând pe alei.

Nu se poartă doliu,
Mamele nu mor,
devin rugăciune
în nopțile grele,
nădejde ce răsare
în zorii tăcuți,
înger ce veghează
la fereastră,
candelă ce arde
în suflet mereu.

Exil în era digitală

În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, când suntem chemați să reflectăm asupra căderii din Eden.

Într-un Eden modern,

virtual, ascuns în digital,

între ecrane și postări,

sub lumina ledurilor,

soarta-mi este în balanță,

ispitele noi

mă îndeamnă să mușc

din tentația rețelelor

și consumismul șoptit.

 

În ochii mei deschiși,

adevărul e crunt,

sub influența reclamelor,

mă pierd,

mă scufund,

în oceanul informației,

înghițit de valurile tehnologiei.

Eu sunt Dragobetele

Mă vezi și azi, copil cu ani puțini, 

pierdut prin fânețele albastre,

țin dragostea de mâine, strâns, în mâini,

legată blând cu fire lungi de astre.

Târziu eu m-am născut, din vânt și soare, 

din șoapte dulci și reci de primăveri,

în pieptu-mi simt cum crește-o sărbătoare,  

purtată-n dor de cântec și tăceri.

Eu sunt doar  Dragobetele, ascultă, 

prin ochii mei privește Creatorul,

când inimile-s calde, tremurânde, 

cu drag eu le învăț să-și țese dorul.

Sunt visul blând al primelor iubiri, 

când ochii mari, se aprind cu praf de stele,

sunt bucuria fără de sfârșit, 

albastrul viu pierdut printre zorele.

Mă vezi din nou iar copil? Sunt și în tine,

în ochii tăi senini ce-au fost pustii,

când dragostea curată-ți bate-n gene, 

să știi că sunt doar eu ... te-aștept să vii!

post-scriptum:

Să ne ajute Domnul Sfânt,

Să fim mereu curați și buni,

Ca pruncii fără de cuvânt,

Să moștenim cerești cununi!

23.02.2025
Sorin Micuțiu 

foto: eu mi-s dragobetele acela mic :)

Cuvântul nerostit

 

În adâncul cel mai tainic,
există un cuvânt –
o taină ascunsă,
ce nu poate fi șoptită,
nici scrisă,
nici măcar gândită.

E înrădăcinată-n suflet:
e frica,
e durerea,
e visul neîmplinit,
e tot ce n-a fost trăit.

E umbra din lumină,
e noaptea fără stele,
e cântecul mut al inimii,
e lacrima amară
strânsă-n tăcere.

Viciu

 

În trupul nostru
de humă și praf,
ascundem un viciu,
cu ochi de vultur,
cu inima arzând
de-o curiozitate crudă
privim spre semeni
să le vedem căderile,
ne hrănim din secrete,
din ascunse slăbiciuni,
ca lupii în noapte
pândim cu gânduri de iude
să adâncim durerea
sufletelor deja obosite.

În atelierul lui Brâncuși

 

Ziua Constantin Brâncuși. Pe 19 februarie 2025, se împlinesc 149 de ani de la nașterea marelui sculptor român

Mă pierd smerit în atelierul tăcut,
unde piatra a prins grai,
iar raiul ia contur.
"Cumințenia Pământului"
îmi șoptește blând,
că rădăcinile-s sfinte,
în pământul străbun.

"Sărutul" etern,
În piatră s-a topit,
o lecție de iubire,
ce timpul n-o șterge.
Două inimi unite,
îmi arată că dragostea
e un miracol nesfârșit.

DRAGOSTEA ȘI ÎNCREDEREA

În cleștii suferinței, 
iubirea înflorește, 
cu încredere deplină, 
bătând ritmic și sincer. 
Cleștii strâng, 
dar nu o strivesc – 
un duo perfect. 

În brațele încrederii, 
dragostea își găsește refugiul, 
unde inima poate să bată liber. 
Doar amintirile, 
ca niște umbre, 
se strecoară prin cleștii timpului 
și șoptesc povești de altădată, 
despre dragostea 
și încrederea pierdute. 

Nu sunt fan Valentine’s Day

Iubirea-i ca o haină
pe care o porți zi de zi,
nu doar o dată pe an
când te hotărăști s-o scoți la purtare,
să fii romantic și galant
în jurul unei cine fastuoase,
ca și cum iubirea ar sta între două feluri de mâncare.
 
Iubirea-i ca un serial de film
pe care îl savurezi oră cu oră,
cu episoade bune și altele mai puțin bune,
nu doar un episod special
pe care-l aștepți un an întreg
ca pe o premieră în care uiți să trăiești
până la următoarea reluare.

 Așadar, iubiți-vă în fiecare zi,
nu doar de Valentine's Day,
căci iubirea adevărată
este ca pâinea cu zahar:
simplă, dar hrănitoare!
 
13.02.2025
Sorin Micuțiu

Furtună lăuntrică

 

Un strat subțire de gheață
este uneori tăcerea,
un văl ce ascunde
o frământare lăuntrică,
un dialog aprins și viu
în bezna minții,
unde gândurile se încing
precum uleiul, în tigaie.

În tumultul acela
secrete se strigă,
nu-i pace în inimă,
nici un răgaz,
căci tăcerea nu-i tăcere
când cu tine te cerți,
e doar zgomotul sufletului,
prizonier de război.

Doar la Golgota,
în umbra Crucii,
se naște pacea!

13.02.2025
Sorin Micuțiu

Efectul unei tăceri

 

se spune că tăcerea vorbește de la sine
mierea este gustul ei
iar aurul culoarea
nu neg
deși pot contrazice
 
am întâlnit indiferența
o altfel de tacere
care doare
nu e comodă deloc
și nici dulce
e aridă
te distruge încet
e ca o oglindă
te atingi
și nu simți nimic

PĂRINTELE IOSIF TRIFA PROFETUL VREMURILOR NOASTRE

acrostih inspirat de viața și moștenirea Părintelui nostru

(a se citi pe verticală, prima literă din fiecare vers)

 
Pe-al vieții drum, lumină tu ne-ai fost,
Aproape de cei slabi și cei smeriți cu gândul,
Renaști în fiecare slovă și filă din ”Iisus Biruitorul”,
Iar jertfa ta rămâne-n noi, putere nesfârșită.
Nu doar preot, dar și duhovnic sfânt, te-ai arătat!
Tinerilor le-ai dat un drum curat,
Erai învățător în școala suferinței,
La poala crucii, cu lacrimi ne-ai chemat.
Eliberator ai fost Părinte, din moarte și păcat!
 
In vremi de ură, tu ai fost iubire,
Oastei Domnului, stâlp nezdruncinat,
Smerenia și-adevărul, din scrierile tale,
In sufletele noastre au adus bucuria,
Fericita întâlnire cu Mirele, Iisus.

Tăcerea care vorbește

 

În locul unui grai cald,
mi-a rămas o tăcere rece,
un nod în suflet,
pierdut în adâncuri.
 
Nu dor,
ci vinovăție-mi e tăcerea
căci am uitat să vorbesc,
am uitat să simt.
 
Tăceam,
dar tăceam cu inima grea,
tăcerea-mi adâncea umbra păcatului.
 
Iar Tu,
iubirea mea,
erai acolo,
în spatele ușii închise,
în tăcerea ce mă sfâșiea-n două.
 
Iartă-mi tăcerea,
care-ți vorbește
mai mult decât pot rosti!
Iartă-mi cuvintele,
care îți spun atât de puțin,
deși inima-mi vrea
să plângă-n fața Ta!
 
Mulțumesc pentru tăcerea Ta,
care mă învață să fiu.
mulțumesc pentru răbdare,
pentru iubirea care mă așteaptă.
 
Tăcerea mea se va topi în cuvintele Tale
și voi învăța să vorbesc cu inima curată.
 
08.02.2025
Sorin Micuțiu

Rugăciune

 

"...vă umpleţi de Duhul."
( Efeseni 5, 18 )

Doamne, 
umple vasul meu de lut 
cu mirosul raiului,
cu harul divin 
și pacea Ta nespusă,
să simt iubirea Ta
în fiecare clipă,
să-mi fie inima 
ca o floare de nard!

Doamne,
umple vasul meu de lut
cu mirosul cerului,
să-mi fie viața
ca un mir de preț,
păstrat pentru nuntă,
sfințit cu dragoste,
ca un legământ veșnic
între noi amândoi!

Întâmpinarea Luminii

În fiecare dimineață,
îmi deschid sufletul,
întâmpin cerul,
ca o floare în zare.
Strig cu toată fervoarea:
Primește-mă, Doamne,
în brațele Tale,
ca razele de soare
ce mângâie pământul!
 
Nu-i doar o simplă rugăciune,
e un dialog sacru,
un dar,
o întâmpinare.
Iar Dumnezeu răspunde,
într-o blândețe rară,
când omul întreabă
cu inima deschisă.

Veșnicia

Tinerețea rămâne,
chiar dacă anii trec,
un centru al vieții,
nimic nu-i pierdut,
cât timp înțelegem
că bucuria
stă-ntr-o licărire divină
în ochii celui ce simte,
incapabil să vadă
riduri sau culori șterse,
doar esența vieții,
pură și neînfrântă.

În inima noastră
viețuiește un copil,
cu visuri de aur
și zâmbete calde.
La fiecare răsărit
ne amintește că viața
este un leagăn
între raze de soare
și umbrele noastre.

28.01.2025
Sorin Micuțiu

foto: copilul din mine :)
Iunie 1992

Sunt aici

 cu inima strânsă
trec poteci uitate
mă revăd prunc
mirosind a fân proaspăt

în albastrul fără ţărm
zâmbetul
ţi-era zvon de val
lacrimile mă ascund
ultimă floare
de noiembrie

urzesc spărturi
zeci de amintiri
în pânza timpului
privirea ta s-a prins

 
Sorin Micutiu, din volumul personal de poezie "Vindecat de nevisare"
2011- Editura Art Book

A nins...

 
 

A nins în visul meu azi noapte,
A nins peste neputințe și ofuri,
A nins peste bradul cel mândru, smerindu-l,
A nins peste amintiri și regrete,
A nins peste tăceri și cuvinte nerostite,
A nins în sufletul meu, liniștindu-l,
A nins peste gânduri, purificându-le,
A nins peste lume, învăluind-o în alb,
A nins... și totul a devenit mai clar.
 
A nins... doar dorul a răzbit printre fulgi
Și-n ninsoarea asta am găsit pacea,
Am găsit răspunsuri și alinare,
Am găsit puterea de a merge mai departe.
 
 
10.01.2024
Sorin Micuțiu

Te iubesc, suferinţă!

Te iubesc suferinţă,
chiar dacă uneori
povara ta devine grea
şi cad sub ea obosit
aşteptând ajutor...

Acoperă-mi umerii răniţi
cu binecuvântarea ta,
şi ori de câte ori mă plâng,
iartă-mi nedragostea
până mă-ntăresc să mă pot ridica.

Străine să nu-mi fie
crucile altora...
Chiar de nu sunt ale mele,
să alerg spre ele
binecuvântându-le!

*  *  *

Lasă-mă să-mi sfinţesc viaţa
din sfinţenia ta – încă odată,
Şi numă lasa să te tai,
Crucea mea, ruptă din rai!

Fereastra deschisă / Sorin Micuţiu. - Bacău : Art Book, 2018

Împânzesc cerul cu vise

lângă zidul plângerii
depăn amintiri
mai cos un petec
la haina vieţii
aştept să renasc
dragostea
din mugurii aripilor
ascunse în mine

noaptea mă inundă cu stele
dimineaţa cu rouă
parfumul copilăriei
mă îmbată

din volumul de debut: ”Vindecat de nevisare”, 
 Edit. Art Book, Bacău, 2011

Ce este Viața?

 

Este MAMA,
începutul tuturor începuturilor,
rădăcina arborelui existenței noastre.
Cuvântul MAMĂ înseamnă viață,
izvor nesecat de iubire pură.
 
Este copilăria ușilor fără zăvoare,
grădina fermecată a inocenței,
din care zburăm repede,
fără a ne mai întoarce
niciodată cu totul.
 
Este adolescența,
vârsta marilor schimbări,
cu vârtejuri de emoții
și focuri ce ard în lampioane,
în căutarea identității.

A mai trecut un an...

 

A mai trecut un an...
E iarăşi noaptea dintre ani,
Cu vise noi și amintiri.
 
A mai trecut un an...
Ne trezim făcând bilanţuri,
„Trăgând linie” - dorințe (ne)împlinite.
 
A mai trecut un an...
E vremea să retrăim nostalgii,
Să ne pierdem în gânduri.
 
A mai trecut un an...
Am trăit cu rost?
Am iubit, am dăruit?
 
A mai trecut un an...
Prieteni... dușmani?
Să ne bucurăm de ce avem.
 
A mai trecut un an...
Nu știu cum măsoară Dumnezeu timpul,
Dar știu că fiecare clipă e un dar.
 

31.12.2024

Sorin Micuțiu

Gânduri în zi de Crăciun

 „De aceea pentru că ai preţ în ochii mei,

pentru că eşti preţuit şi te iubesc

dau oameni pentru tine

şi popoare pentru viaţa ta”

(Isaia 43:4)

Am încercat să uit
detaşându-mă prin iertare
zilele şi anii care mi-au produs suferinţă,
m-am topit în foamea după deminitate
mulţumindu-mă cu ce am primit.

Să ai curaj,
mi s-a spus
şi am avut.

Să nu te pângi
în faţa nimănui
şi am rezistat
cu mici excepţii.

Dincolo de prezent

împotriva timpului

mă răzvrătesc

şoapta vântului

îmi zguduie lutul

în jarul iubirii

l-am ars

şi l-am stins

grea spovedanie

felinarele inimii

luminează vitralii

o sete crescândă

dezleagă suspine

pe altare

ard anii

Vindecat de nevisare / Sorin Micuţiu. - Bacău : Art Book, 2011

Darul

Aș vrea să fiu păstorul de la stână,
Să-ți cânt la geam cu flori de măr în mână 
În ieslea ta cea rece și săracă,
Cojoc să-Ți pun căldură ca să-Ți facă. 

Să las o clipă turma de mioare
Să cânt gemând  iubirea care doare.
Aș țese-un dar din zarea cea albastră
În albul legănel să te-ncălzească.  

Darul cel mai prețios

  

În seara sfântă de Crăciun, cu stele strălucind,
Am pornit iar la colindat, cu sufletul zâmbind.
Pe la prieteni dragi am mers, cu voie bună în gând,
Să le aduc un strop de cer, un cântec și un colind.
 
Dar fără să-mi sau seama, în noapte luminată,
Am oprit la oameni ce nu mi-au deschis vreodată.
Am cântat cu drag și lor, sub geamuri înghețate,
Și am văzut iubirea, schimbându-le pe toate.
 
Colindând în casa lor, am înțeles mai bine,
Darul cel mai prețios e bucuria-n sine.
Nu doar la apropiați, ci și la cei departe,
Să ducem vestea bună, fiind lumină-n noapte!

20.12.2024

Sorin Micuțiu

Și îngerii plâng

în bătaia soarelui
bobul de rouă
oglindește
un chip nepământesc
ochii lui
au lăcrimat
în zori
sub greutatea
unui nou răsărit

aripa stângă
flămândă 
de o adiere din rai
mângâie cerul
îmblânzind zorii trandafirii

aripa dreaptă
scrijelește în tină
slove de rugă
și freamăt de gând
din noaprea cea albă

...

o sfinte înger
unic și prieten nedespărțit
învață-mă să ridic brațele
și să exersez
zborul spre cer

07.01,2021 /  Simeria

Sorin Micuțiu

Libertate în lanțuri

 

 

16 decembrie 1989. Ziua în care la Timişoara s-a strigat „LIBERTATE!” şi „JOS CEAUŞESCU!”. Începuse Revoluţia

În 16 decembrie '89, la Timișoara,
strigam cu toții: „Libertate și Dumnezeu este cu noi!”
Anii au trecut, dar oare ce-am câștigat?
Libertatea visată sau doar altfel de lanțuri?
 
Avem libertate, dar zăvoare la uși și inimi,
ne închidem singuri, de frică și de dor.
Avem libertate, dar o folosim să înrobim,
pe cel de lângă noi, pe frate și pe soră.
 
Avem libertate de exprimare, dar vorbim mult
și uneori uităm adevărul intenționat.
Avem libertate, nu mai sunt granițe,
dar uităm să mai vorbim românește, să ne iubim.

Între două iubiri

călătoresc prin viață
cu pas nepregătit
prea adesea forțat
să-l împart
cu nerăstignitul
din eul meu
 
iubesc
dar lumea
mă pierde
în labirinturi de vise
iscusit vânturate
în somnul din care
nu pot vedea Lumina
înmugurind timidă
peste abisul
unde-mi dispar
rând pe rând
clipele
zilele
anii

...
 
călătoresc prin cuvinte
și mii de stări
nemaitrăite
mi-nalță pasul
după fiecare șovăire
spre ceva mai înalt
Golgota inimii
 
învăț să iubesc
fiecare biciuire
a suferinței
și trag după mine
bucuria
de a nu mai fugi
de răstignire
 
31.01.2021
Sorin Micuțiu 

Redobândiți-vă zâmbetul

uneori cutreier străzile
doar de dragul de a zâmbi
semenilor
poate părea stupid
într-o lume în care
nu se mai construiesc poduri
între suflete
gestul acesta
deschide o ușă
poate ultima
la capătul răbdării

nu mută munții din loc
dar înseninează frunțile
ridică ploapele
împovărate de lacrimi
fiecare respitație
dă inimii
un alt puls
gropițele din obraji
se umplu de soare
din colțul gurii
fuge tristețea
iar  buzele
plâng
de bucurie
până și gâtul
numai înghite  în sec

hai și tu cu mine 
nu te costă nimic
într-o zi
plimbarea aceasta
îți va întoarce înmiit
credința
că Raiul 

începe cu un zâmbet

Sorin Micuțiu

Reflecții ( de Ziua Națională a României - 1 Decembrie)

 
În fiecare sfat,
să vezi iubirea,
ca o rază blândă
ce-ți luminează calea.
 
În fiecare mustrare,
să găsești înțelepciunea,
ca un prieten tăcut
ce-ți arată greșelile.
 
În fiecare îndrumare,
să descoperi calea,
ca un far în noapte
ce te ghidează spre lumină.

Născut învingător

23 nov.

la braţ cu timpul
am pornit la drum
într-o zi
de noiembrie
răsfăţat al sorţii
nu sunt
să fiu altfel
am renunţat
rătăcesc agale
pe cărările inimii
umbrele anilor
mă însoţesc
şi zâmbetul
din privirea mamei
de dincolo de stele

dau buzz vieţii
îmi place să trăiesc
online

Sorin Micuțiu

Noiembrie în semilună

streașina obrazului meu tânăr
încă adună ploaie de lacrimi
sunt treizeci și nouă de toamne
de când te-am creat muză
simțeam nevoia unui sân matern
la căldura căruia să mă bucur
de roadele toamnelor mele
patruzeci dospite

întreaga ființă arde în acest anotimp
întind brațele de prunc
știu că nu rămâne gol între ele
îmi trimiți mereu semeni
să-i iubesc ca pe tine

pieptul palpită ușor
ochii privesc în sus
îți datorez zâmbetul senin
zestrea de doruri
într-o bună zi
ne vom mângâia chipurile
în oglinda netedă a cerului

mi-e drag visul acesta
și ce frumos se scutură anii

din volumul ”Patruzeci” - Sorin Micuţiu - Editura Art Book Bacau, 2014

Ps. ...acum sunt 51 de toamne...

În nopţile reci

anii fulgeraţi de lună
muguri verzi
pe ramurile vieţii
zilele
capătă aripi
insipide trec
ceasurile 
unul câte unul
o ceaţă deasă
aşterne peste suflet
un somn vinovat
fire de coşmar
îmi leagă visele
guri de iad 
se deschid
odată cu cerul
râuri de întrebări
taie albie
în mine

adâncul inimii
dezgroapă sămânţa
încă vie
credinţa rodeşte primăveri

Vindecat de nevisare / Sorin Micuţiu. - Bacău : Art Book, 2011

Confesiune

sunt zile când
mă aud doar pe mine
îmi ies în întâmpinare
cu un surâs neînţeles
pe marginea buzelor
cuvintele se ofilesc
între două iubiri

parfumul de lut
îmbibat în trup
mă copleşeşte
gândurile incită
la nesupunere
simţuri neştiute
vin precum Ielele
la răscruce
îşi joacă hora
în jurul sufletului
spre a-i fura frumuseţea

Eternitatea iubirii

Când sunt cu tine
timpul devine o iluzie
iubirea transcende orice clipă
dincolo de orizonturi
pământul se transformă în cer
prietenii și dușmanii
se regăsesc în umbra iertării
nu există „aici” sau „acolo”
doar prezența iubirii
unind sufletele
dincolo de timp și spațiu
fără limite și margini
trăind zilele și nopțile
învățând din fiecare experiență
apreciind fiecare moment
povestea ce nu are sfârșit

18.11.2024
Sorin Micuțiu

Orele zilelor mele

grăiesc cu mine însumi
vorbele îmi sunt încorsetate de lipsa de 
timp
pentru diagnosticarea Logos-ului
Kronos are nevoie de roade

descompun în miimi de secunde minutele
ierarhizez evenimentele clipă cu clipă
le împart egal relativ confuz
să-mi ajungă pentru douăzecișipatru de 
porții

Nocturnă

 

apusul îngroapă
tiptil soarele
sub mantia nopții
prima stea căzătoare
aleargă în oglinda cerului
ca o trenă de mireasă
se întinde în urma ei
lumina
 
de pe umerii lunii
întunericul se rostogolește
ca un șal
deasupra mea
îngerii cântă pricesne

Sorin Micuțiu

Cad din cer fulgi de zăpadă (Urme-n neaua inimii)

Cad din cer fulgi de zăpadă Peste sufletu-mi sărman, Ce-şi doreşte iar să vadă Tineri adunaţi grămadă Ca în fiecare an. Ţurţuri izvorând de grindă, Braţul lor în gol se-ntind... Azi nu-i nimenea în tindă Inima să mi-o aprindă Cu un minunat colind.

Călător

 

Sunt călător
prin timp și spațiu
căutător de sensuri
într-o lume de mistere
împărștii zâmbete
iubire necondiționată
gesture mici
nu cer nimic
dragostea dă
dragostea primește

10.11.2024

Sorin Micuțiu

Între vise și visuri

 

Din umbre și gânduri
se țese în taină un vis,
unde visurile sunt doruri,
drumuri de foc
ce-n zori se deschid,
pași hotărâți
spre zări nesfârșite.
 
În zborul lor
se-ntrepătrund adesea,
când visele nopții
se sting în zori,
iar visurile zilei
prind aripi ușor.
 
Te-am visat, iubito,
erai împlinirea tuturor visurilor mele!
 
03.11.2024
Sorin Micuțiu

Netimp de noiembrie

nu contează câţi ani am
atâta timp cât respir
minunea din fiecare clipă
trăiesc şi visez
trecerea timpului
e neputincioasă

până mai ieri
am scris despre el
ca despre o unitate de măsură
un grăunte de nisip efemer
captiv într-o clepsidră
ireversibil azi şi reversibil mâine
parcă eram obsedat
de trecerea lui