Noiembrie în semilună

streașina obrazului meu tânăr
încă adună ploaie de lacrimi
sunt treizeci și nouă de toamne
de când te-am creat muză
simțeam nevoia unui sân matern
la căldura căruia să mă bucur
de roadele toamnelor mele
patruzeci dospite

întreaga ființă arde în acest anotimp
întind brațele de prunc
știu că nu rămâne gol între ele
îmi trimiți mereu semeni
să-i iubesc ca pe tine

pieptul palpită ușor
ochii privesc în sus
îți datorez zâmbetul senin
zestrea de doruri
într-o bună zi
ne vom mângâia chipurile
în oglinda netedă a cerului

mi-e drag visul acesta
și ce frumos se scutură anii

din volumul ”Patruzeci” - Sorin Micuţiu - Editura Art Book Bacau, 2014

Ps. ...acum sunt 53 de toamne...

Între vise și visuri

 

Din umbre și gânduri
se țese în taină un vis,
unde visurile sunt doruri,
drumuri de foc
ce-n zori se deschid,
pași hotărâți
spre zări nesfârșite.
 
În zborul lor
se-ntrepătrund adesea,
când visele nopții
se sting în zori,
iar visurile zilei
prind aripi ușor.
 
Te-am visat, iubito,
erai împlinirea tuturor visurilor mele!
 
03.11.2024
Sorin Micuțiu

La Crucea din Viile Noi

Trecătorule, oprește-te o clipă...  
Aici, în dosul cetății Devei,
unde azi se încrucișează două străzi,  
odinioară s-au frânt vieți  
și s-au înălțat martiri.
Cu coase și ghioage,  
cu nădejde și furie,  
țăranii lui Horea au visat libertatea  
și au plătit-o cu sânge.

În șanțul adânc,  
fără judecată,  
56 de trupuri  
au fost împinse în pământ,  
iar capetele lor,  
înfipte în pari,  
au strigat spre ceruri  
că românii  
nu mai pot fi îngenuncheați.

Crucea lui Nicodim,  
ridicată pe ascuns,  
spune ce istoria  
a vrut să uite:  
că aici, în Viile Noi,  
s-a scris cu sânge  
o pagină din demnitatea noastră.

Noiembrie în noi

Noi ne iubim -
ca și cum timpul
ar fi o frunză căzută
între două respirații.

Noi iertăm -
nu din uitare,
ci din înțelepciunea
de a nu purta ceea ce apasă.

Noi zâmbim -
chiar și când cerul
își lasă greutatea pe umeri.
zâmbetul este armură de taină.

Natură vs. Ambalaj

Pe blatul de lemn, cu gust de poem
Banana și batonul stăteau în tandem.  
Una pătată, dar dulce și vie,  
Celălalt strălucind în hârtie.

„Eu sunt vegan, rafinat, calculat,  
Cu migdale și cacao atent ambalat.”  
„Eu sunt crescută sub cerul senin,  
Mă bucur de soare, darul divin ”

Batonul zâmbește, cu aer de star:  
„Am 35 de grame și nu trag la cântar.”  
Banana oftează, cu coaja-ndoită:  
„Am gustul copilăriei, de mult risipită.”

Și omul flămând, fără să stea pe gând,  
Le mănâncă pe amândouă, rând pe rând.  
Morala? În viață, fie simplu, fie rafinat, 
Tot ce contează... e să nu rămâi nemâncat.

05.11.2025
Sorin Micutiu

* * *

P.S. - În spatele acestei poezii se ascunde o poveste de… minus 3 kilograme. 😅

Totul a început într-o vineri, octombrie (normal, când altcândva?).

Carnea, dragostea și lintea

 

La mulți ani vegani, tuturor!

 
Nu sunt vegan, 
dar uneori,
la cât costă carnea, 
mă gândesc serios
să mă împrietenesc cu o linte. 
E calmă, rotundă
și nici nu mă întreabă
dacă am salariul net sau brut
în timp ce eu mă cert
cu bonul de la supermarket.
 
Broccoli pare un copac în miniatură. 
La umbra lui shake-ul vegan, 
mă face să visez
siluete perfecte…
până îmi aduc aminte
că am uitat să pun capacul
și pereții bucătăriei devin artă abstractă.
Cine zice că stilul de viață sănătos
nu e aventură?

Psalm ( XXXII )

Doamne, astăzi nu cer nimic, 
doar îți mulțumesc  
că mi-ai dat oameni 
care au fost lumină
și mi-ai lăsat amintirea lor 
ca o candelă aprinsă.

Îi port în mine -  
în felul în care zâmbesc,  
în felul în care iert,  
în felul în care privesc cerul  
și știu că nu e gol.

Mi-e dor, Doamne...

În Tine îi regăsesc.  
În Tine îi încredințez.  
În Tine mă vindec de dor.

Te rog, odihnește-i în iubirea Ta
și dă-mi puterea să-i păstrez vii  
în felul în care iubesc.

01.11.2025
Sorin Micuțiu

Mărturisire

roiesc în jur
umbre fără de chip
iscodind toate tăcerile mele
și visele
la care priveam cândva ca la munții
după care se ascundea soarele
încrezător că va fi și un mâine

ce fericit eram
ce fericit sunt
fiindcă înăuntrul meu
ești tu
Soarele meu
care îmi luminezi totul

toate bucuriile nemărturisite
din gândurile
și inima mea
îmi șoptesc
să-mi împreun mânile
cu ale tale

Sorin Micuțiu

Psalm ( XXXI )

 

Doamne, Tu știi
cum mi-am așezat pașii spre Tine,
cum am crezut în oameni
și în cuvântul lor.
 
Dar iată,
puțin înainte de răsărit,
m-am trezit singur,
lăsat în tăcerea drumului.
 
Și totuși, Tu ai rămas.
Când oamenii au plecat,
Tu ai rămas să-mi spui
că drumul nu s-a sfârșit.

Psalm ( XXX )

  

Doamne,
Tu ai luat ce iubeam
și inima mi s-a strâns.
Mama mea,
Tatăl meu.
O zi fără ei
a devenit veșnicie.
 
”Nu plânge!”,
zici Tu
și încerc
să-Ți aud glasul
printre pașii grei
ai durerei.
 
Știu că-mi vei șterge lacrimile
și că într-o zi ne vom reîntâlni.
 
Atunci, Doamne,
inima mea va fi întreagă.

10.10.2025
Sorin Micuțiu

Psalm ( XXIX )

  

Binecuvântează, Doamne,
prietenii mei virtuali -
cei ce mă citesc fără să mă vadă,
cei ce-mi sunt aproape
când lumea pare departe.
 
Nu i-am întâlnit pe toți
față în față,
dar le simt bunătatea,
le aud dorurile,
le văd lumina
ascunsă între rânduri.
 
Fă, Doamne, ca mesajele noastre
să fie semințe de bucurie,
fiecare gând trimis
să fie un strop senin de cer.

Toamna din mine

 

ploaia cade liniștit
pământul își deschide porii
și primește totul
ca pe o binecuvântare
 
norii de deasupra seamănă
cu norii mei ascunși
și poate de aceea privesc ploaia
ca pe o oglindă spartă -
în fiecare picătură
o furtună,
un dor de curcubeu…
 
și poate că dorul de curcubeu
nu e altceva decât dorul
de a mă regăsi întreg
după fiecare toamnă
care mă risipește

03.10.2025
Sorin Micuțiu

Da și Nu

”Cuvântul vostru să fie: 

Ceea ce este da, da; 

şi ceea ce este nu, nu; 

iar ce e mai mult decât acestea, 

de la cel rău este.” 

( Matei 5,37 ) 

Între Da și Nu
stă un suflet nedecis,  
cu inima-n balans  
și zâmbetul înțelept:  
„Nu tot ce strălucește  
merită un da.”

Între Nu și Da
stă un gând cu mâinile-n șold,  
negociind cu inima:  
„Nu tot ce refuz  
e lipsit de iubire.”

Da să fie da… 
și Nu, nu, 
fără ecou dublu, 
fără mască.  

Alegere

De n-aș iubi ceea ce fac,  
de m-ar ademeni câștigul   
sau aplauzele deșarte,   
de n-aș simți 
cum timpul meu 
se înmulțește 
în slujba Celui ce vede…  
poate aș fi gândit altfel,  
poate m-aș fi așezat acolo 
unde mulți se strâng.

  
Nu rostesc nume.  
Dumnezeu cunoaște
 trudă, neputință 
și, da, lenea fiecăruia.

Și tot ce rămâne… 
e mila Lui.

02.10.2025

Sorin Micuțiu

Redobândiți-vă zâmbetul

uneori cutreier străzile
doar de dragul de a zâmbi
semenilor
poate părea stupid
într-o lume în care
nu se mai construiesc poduri
între suflete
gestul acesta
deschide o ușă
poate ultima
la capătul răbdării

nu mută munții din loc
dar înseninează frunțile
ridică ploapele
împovărate de lacrimi
fiecare respitație
dă inimii
un alt puls
gropițele din obraji
se umplu de soare
din colțul gurii
fuge tristețea
iar  buzele
plâng
de bucurie
până și gâtul
numai înghite  în sec

hai și tu cu mine 
nu te costă nimic
într-o zi
plimbarea aceasta
îți va întoarce înmiit
credința
că Raiul 

începe cu un zâmbet

Sorin Micuțiu

Resimţind acut vremelnicia

 

se-nclină
cumpăna toamnei
peste firavele noastre bucurii
 
octombrie
se furişează viclean
pe lângă noi
s-a sfârşit demult secerişul
cu incertitudinea preţului la pâine
„reformele”
ne-au lăsat cămările goale
inventarul nădejilor noastre
s-a terminat înainte de a începe
 
vremurile de cumpănă
aşază peste noi
năvod de griji
suntem prizioneri
la cumpăna vremii.

Vindecat de nevisare / Sorin Micuţiu. - Bacău : Art Book, 2011

De la Ana la Caiafa

  

Mi s-a spus:
„Așteaptă”
„Mai vedem”
„Poate”
„Nu acum”
 
Și fiecare amânare
a fost o răstignire mică
fără lemn, fără sânge,
dar cu aceeași sete.
 
Când ai fi putut să-mi spui „nu”
și să mă lași să plec,
ai ales să mă ții în răspântii,
în răzgândiri,
în promisiuni…

Psalm (XXVIII)

Doamne,  
inima mea nu e întreagă.
Se frânge în dorințe, 
în temeri,
în chemări
ce nu-Ți aparțin.
O parte Te caută în liniște, 
cealaltă se pierde în zgomot. 

 
Mă trezesc dimineața
cu Tine pe buze,
dar seara
mă găsește uitând.
Îți dau ce e curat,
dar păstrez ce e ascuns. 
Și totuși, 
Tu mă cunoști întreg.  

Nu vreau să fiu împărțit.  
Fă-mă întreg prin Tine.
Ia ce nu pot vindeca 
și fă din mine
o singură inimă 
care bate doar pentru Tine. 

 
Primește-mă cum sunt,
dar nu mă lăsa să rămân așa.

Amin.

29.09.2025
Sorin Micutiu

Dialog cu o frunză

  

Stau de vorbă cu tine, frunză,
în vântul rece al serii de toamnă.
Cum te desprinzi atât de ușor de ramură,
fără teamă, fără regret?
 
Spune-mi, frunză,
nu ți-e frică să cazi
în golul care te așteaptă?
Eu cad în gândurile mele
și totuși mă tem
să las să plece ce doare.
 
Tu îmi răspunzi tăcut:

Psalm ( XXVII )

 

Nu am timp.  
Îl caut în buzunare,  
în privirea celor dragi.  
Îl cer, 
îl visez, 
îl plâng.

Îl împart:   
cu soția,
cu băiatul,
cu părinții
cu prietenii
și cu job-ul.

Fiecare clipă 
e o fărâmă de mine.  
O dau cu drag,  
dar mă întreb:  
unde sunt eu,
în toate astea?

Drum printre umbre

 

V-ați încurcat pașii în minciună
și ați uitat că drumul scurt
se sfârșește repede.
 
Nu vă port ură,
dar am învățat să privesc
dincolo de cuvinte.
 
Adevărul are răbdare,
iar eu merg cu el,
lăsându-vă graba în urmă.
 
*
 
Pentru cei care au ales miciuna și cuvintele ascunse,
aceasta este doar o privire calmă către drumul adevărului.
 
18.09.2025
Sorin Micuțiu

 

Crucea poetului

  

Crucea mea e cuvântul.
Îl port pe umeri,
îl ridic în fiecare vers,
îl apăr de uitare,
îl spăl cu smerenie.
 
Uneori o duc pe umeri,
alteori o las în pagini
să o poarte alții,
fără să știe.
 
Nu cer să fiu înțeles.
Cer doar să fiu citit
cu inima deschisă
și fruntea descrețită.

Psalm ( XXV )

Doamne, astăzi
n-am mai întrebat „de ce”.
Am acceptat că destinația
poate nu era acolo unde credeam.

Am zâmbit, Doamne,
pentru că am înțeles:
înțelepciunea nu strigă,
nu se scrie cu majuscule.

Nu m-am apărat,
nu am construit scenarii,
nu am căutat vinovați.
Am lăsat clipa să fie,
exact așa cum a venit.

Îndrumă-mă să pășesc cu pace.

14.09.2025
Sorin Micuțiu

La malul mării

  

Când pașii mei se afundă în nisipul ud,
îmi vine în minte o amintire
care nu-mi aparține,
dar care mă cheamă.
 
Lumina dimineții
se răsfrânge peste ape,
barca legănată de oboseală,
mrejele goale,
tăcerea
celor ce au trudit în zadar.
 
Pe țărm stă un străin,
glasul lui blând traversează valurile:
„Copii, aveți ceva de mâncare?”
 
Răspunsul - „Nu” -
nu e doar al lor,
este și ecoul golului
din inima mea.

Psalm ( XXIV )

 

Soția mea,
darul Tău desăvârșit.
Doamne, îți mulțumesc pentru ea,
floarea care înflorește în grădina inimii mele.
 
Îmbracă-i chipul în zâmbet și pace,
fă din zilele ei un cântec de bucurie,
iar dragostea noastră
să ardă mereu curată,
ca un foc aprins de Tine.
 
Binecuvântează-i pașii, Doamne,
ocrotește-i sufletul ca pe o comoară rară,
umple-i mâinile cu binecuvântări,
iar nopțile cu lumină lină.
 
Și lasă ca iubirea noastră,
crescută sub privirea Ta,
să fie mărturie vie că Tu ești credincios
și bunătatea Ta nu se sfârșește niciodată.
 
Amin!

10.09.2025
Sorin Micuțiu

Timp

Tablou de Mariana Oros

Timpul nu ne grăbește,
dar nici nu ne așteaptă.
Se strecoară printre noi
ca vântul toamnei
prin arămiul pădurilor,
lăsând goluri pe ramuri.

Spunem că nu avem timp,
dar, de fapt, ne lipsește curajul
să-l privim în față
și să-i spunem ce vrem cu adevărat.

Timpul nu se oprește
pentru regrete,
nici nu se întoarce
pentru promisiuni.
Iar noi alergăm
să-l prindem din urmă
cu mâinile pline de nimic.

E răscrucea unde se strâng
„nu azi”,
„nu acum”,
„nu pot”,
„vorbim altădată”
și, în șoaptă,
„niciodată”.

Avram Iancu

O, Craiul Munților, 
Eroul neînfricat,
fiu al Ardealului,
cu inima de leu 
și privirea de vultur,
ai răsărit ca soarele
peste munți înalți.

Ai strâns românii 
sub tricolor,
pentru libertate, 
dreptate și onor
prin vremuri grele, 
spre un viitor mai bun.

Revoluția ta,
un far călăuzitor,
ne amintește de jertfa
și se unitatea 
ce ne-a fost dată,
de visul 
unei nații neînfrântă.

Trendul

 

 

Cândva era turmă,
cu clopot la gât.
Azi are hashtag
și un filtru drăguț.
Nu mai paște iarbă,
ci like-uri cu spor,
behăie-n stories,
mai fashion,
mai cool,
mai ușor.
 
E trendy să fii original
ca cei din liste de „prieteni”,
și chic să repeți
ce-a postat azi vecinul.
Dar, vai, ce mister!
Dacă scrollezi atent,
turma-i de fapt…
un trend.

Psalm ( XXIII )

 

Doamne,
Tu cunoști inima mea,
Tu știi ce am făcut
și ce n-am făcut,
Tu ești martorul tăcut
al adevărului meu,
când gura lumii
mă acuză fără temei.
 
M-au învinuit de cuvinte
pe care nu le-am rostit,
m-au pictat în culori
străine de sufletul meu.
Dar Tu, Doamne,
nu te lași înșelat de aparențe.

Secunde pierdute, ani câștigați

 

Ziua se învârte,
pământu-i obosit,
și tu numeri orele
ca pe bani pierduți.
 
Săptămâna trece,
fără să întrebe.
Luna se schimbă,
iar tu tot alergi după vânt.
 
Calendarul te privește ironic:
365 de zile,
decenii, secole, milenii
și totuși,
timpul râde,
neatins de efortul tău.

În memoriam - Traian Barna

10 ani de la trecerea în Veṣnicie, a fratelui nostru drag, Traian Barna ! 24 august 2015 - 24 august 2025..

   

 Odihnește în pace, frate drag, în Împărăția Celui pe care L-ai lăudat și slăvit cu dragoste, smerenie și bucurie... Slăvit să fie Domnul!

 

Ninge lin

A început de ceva vreme

să ningă tot mai alb şi mai des…

Să ningă cu dor şi cu lacrimi

Dar, nu din cer…

Țara poveștilor maramureșene - jurnal poetic în stil haiku

Există locuri în care nu trebuie să mergi doar în vizită. Maramureșul este unul dintre ele - un ținut al poveștilor, al lemnului care vorbește, al munților care respiră și al oamenilor care păstrează sufletul viu. Acest jurnal poetic încearcă să surprindă, în versuri scurte, esența unei călătorii care a fost mai mult decât o vacanță: o întoarcere la origini.

în aerul pur

munții își spun taina lor -

pași în liniște

Psalm ( XIX)

  

Doamne,
am adunat în palme bucăți de cer,
rotunde și reci,
ca niște răspunsuri rătăcite
pe care nu le-am știut citi.
 
Ploaia lovea ca o armată nevăzută,
dar eu am stat,
am primit fiecare piatră
ca pe un semn,
ca pe o întrebare nerostită.
 
De ce îmi închizi ușa cu tăcere, Doamne?
De ce-mi scrii cu daltă de durere
pe zidul inimii?
Și totuși, știu:
chiar și tăcerea Ta are un rost.

Psalm (XV)

Maica mea,
Tu îndrăznești
acolo unde eu mă tem,
Tu cuprinzi pe Domnul
cu brațele Tale de Mamă
și-I spui numele meu
înainte de numele Tău.
 
Eu nu știu cum se rostește
aceea rugăciune
care îmblânzește pe Stăpânul,
dar Tu o știi
și o spui fără încetare,
până ce lacrimile mele
se prefac în lumină.
 
Maica Domnului,
crin al neamului omenesc,
Te iubesc cu iubire neclintită
și nici o durere nu va putea
să stingă această dragoste,
căci în umbra brâului Tău
nu există noapte.
 
15.08.2025
Sorin Micuțiu

Psalm (XIV)

  

Doamne, îți mulțumesc pentru răbdarea Ta,
care m-a purtat când nu mai aveam putere.
Când am rătăcit, Tu nu m-ai părăsit,
ai mers cu mine pas cu pas
și uneori m-ai purtat pe brațele Tale.
 
Îți mulțumesc pentru privirea Ta,
care vede în mine chipul Tău,
și mă iubești ca și cum aș fi deja desăvârșit.

Psalm (XIII)

  

Doamne al cerului și al pământului,
când valurile acestei lumi mă izbesc
și vânturile îmi tulbură inima,
vino către mine,
chiar dacă nu Te recunosc de la început.
Ridică-mă din adânc când mă afund,
ia-mă de mână și nu mă lăsa să mă pierd.
Învăță-mă să pășesc pe ape
cu ochii ațintiți la Tine,
până voi ajunge la țărmul Tău de pace.

Psalm (XII)

Doamne,
mă apropii de Tine
cu pași mici,
ca un prunc ce aleargă
spre Tatăl său -
fără teamă,
fără îndoială.

Te ating
cu mâinile mele murdare
și cred,
fără să cer semne,
fără să pun întrebări.
Cred, Doamne,
pentru că dragostea Ta
mă îmbrățișează
necondiționat.

Rămâi cu mine
în taina copilăriei mele
și nu lăsa să se stingă lumina
pe care o văd
în ochii Tăi sfinți.

Căci din îmbrățișarea Ta, Doamne,
încep să învăț
ce înseamnă Raiul.

Amin.

08.08.2025
Sorin Micuțiu

Gânduri fugare

am pus la îndoială
Cuvântul
când șoaptă ispitei
cu timp
ne amăgea
și-am rătăcit
în răscruci
de anotimpuri
adulmecând cetele cerbilor
în căutare de izvoare

pe urmele lor
amurgul coboară
tămâind gândul
prieten singuratic
al cuvântului
și zorii
miros a prescură

 "În ce chip doreşte cerbul izvoarele apelor,
 aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule." ( Ps. 41: 1 )

Sorin Micuțiu

Psalm (X)

  

Doamne,
am tânjit ani la rând
după ce nu aveam,
uitând binele
care mă învăluia în tăcere.
 
Am rătăcit
cu inima goală,
râvnind la plinul
celor de lângă mine,
neînțelegând că Tu
erai cu mine.
 
Cuvintele Tale
mi-au fost însoțitoare tainice,
călăuză blândă
în ceasuri de noapte.
Le-am primit fără să știu
cât mă țineau în viață,
și-acum,
privind înapoi,
zic doar atât:
sunt recunoscător.

Psalm (IX)

 

Nu mă lăsa să cad acum,
când am urcat prin noapte
cu genunchii zdreliți și mâinile goale.
Nu-mi da drumul,
dacă tot am ajuns până aici.

Un vânt aspru
se zbate să mă smulgă
din brațele Tale.
Se încolăcește ca un șarpe
de jur-împrejurul gândului,
până și stânca pe care stau
pare că tremură sub pașii mei.

Mi-e greu.
Nu văd nimic înainte.
Doar un gol tăios,
ca o rană uitată deschisă.
În urechi îmi răsună ca un ecou
o voce stinsă,
care-mi spune că-i prea târziu.
Dar știu că nu e vocea Ta.

România, ridică-te!

Ridică-te, țară, cu sufletul treaz,
Nu e vreme de somn, e timp de necaz!
Din munți și din văi, din orașe și sate,
Să strigăm împreună: „Avem demnitate!”

Ne-au scris cu văpăi Mureșanu și Pann,
În versuri și note - un imn suveran.
Pe ritm de speranță, cu pieptul deschis,
Să nu uităm trecutul, să ne trezim din vis

Ridică-te, țară, fii glasul din zare,
Puternică, blândă, mereu în picioare!
Cu inima vie și fruntea senină,
Fii demnă, Românie și luptă-n lumină!

31.07.2025

Sorin Micuțiu

Șoapte din Tușnad

 

 

În sanctuarul tăcut al Băilor Tușnad,
unde munții sunt rugăciuni încremenite,
iar lacurile sunt oglinzi sparte ale cerului,
te pierzi printre umbrele timpului,
căutând urme de lumină în cenușa clipei.
 

Lacul Sfânta Ana, un ochi adormit al vulcanului,
își privește propriile lacrimi, strălucind sub norii uitați.
Cerul, o imensă manta de vise, se așază peste ape,
mângâindu-le ca pe o taină ce nu se dezvăluie niciodată.

Psalm ( III )

Doamne, 
în această lume în care Crucea 
a ajuns doar decor pe ziduri, 
la gât și în urechi,
fă din mine o tresărire, 
o clipă de conștiință 
în cei ce dorm cu ochii deschiși.
 
Întoarce-mi privirea
de la zgomotul lumii
spre glasul Tău.
Nu cer să fiu lumină, 
doar să nu sting lumina altora.

Psalm ( II )

Doamne,  
nu Te caut în furtună,  
ci în liniștea rugăciunii  
ce mi Te descoperă.  
Știu că nu ești în trăsnetul  
ce sperie și cutremură,  
ci în adierea caldă  
ce mângâie sufletul.  

Doamne,
Precum Sfântului Ilie,  
trimite-mi corbii Tăi!  
Cum l-ai hrănit pe proroc  
în ceasul secetei,  
hrănește-mă și pe mine  
cu fărâmituri de încredere  
și curaj binecuvântat.  

Ridică-mă, Doamne,  
în carul Tău de foc,   
nu ca să fug de lume,  
ci ca să luminez în ea.

20.07.2025
Sorin Micutiu

Zâmbetul mamei

Zâmbetul mamei
îl port în vis,
că-n viață n-am apucat să-l știu.
Mi-l închipui senin,
ca un cânt,
ca roua dimineții pe pământ.

A plecat devreme,
când eram prea mic.
Dar știu că m-a iubit...
simt asta-n adânc.

În fiecare rază,
în cerul senin,
e chipul ei drag,
nevăzut,
dar divin.

Când lumea mă doare,
când noaptea e grea,
zâmbetul mamei -
nu-i chip în album,
este în inima mea.

17.07.2025
Sorin Micuțiu

Ce sunt, sunt

  

Nu sunt lumină arzând peste zări,
Nici steaua din visele tale,
Dar sunt tăcerea ce naște fiori,
Când gândul te poartă la vale.
 
Nu sunt eroul din basme frumoase,
Dar port ca pe o cruce, adevăruri durute,
Sunt pasul ce calcă prin umbre sfioase,
Și glasul ce vine din gânduri pierdute.
 
Nu-s soarele-n zori să te scalde-n culoare,
Dar sunt norul ce plânge cu tine,
Când lacrima-și sapă adânci coridoare,
Și nu mai e nimeni la rău și la bine.
 
Știu - nu ți-am fost cerul cu stele aprins,
Nici visul udat cu roua din zori,
Dar am fost nodul, din glasul tău stins,
Ce-n durere-ți părea străin uneori.
 
15.07.2025
Sorin Micuțiu

Aparențe ( tautogramă )

 

 

Astâmpărul aleargă
azi,
aproape
absorbind aerul
anonim al altei așteptări.
 
Asfințitul arcuiește
aparențe ancorate
adânc,
atârnate aleator
asupra abisului alintat.
 
Aievea,
afară,
aroma anemonelor albe
adoarme amurgul,
ascunzând adevărul
apelor amare
aduse azi
aproape.

11.07.2025

Sorin Micuțiu

Ce este viața?

 

 

E oftatul greu ce-ți strivește pieptul,
pe care îl lași să te-nfășoare
când simți că totul e prea mult
și, cu toate astea, continui.
 
E clipa care-ți curge printre degete
ca nisipul dintr-o clepsidră.
Un ceas tăcut care nu cere răspunsuri,
dar îți amintește că totul trece.

Acasă

  

Casele se sprijină de dealuri 
uitate de lume, 
dar neuitate de cer.
 
Fumul iese din hornuri 
ca o rugăciune fără cuvinte, 
iar câinii latră rar, 
doar când liniștea devine prea grea.
 
Aici, oamenii nu vorbesc mult, 
dar când o fac, 
cuvintele lor au gust de pâine coaptă.
 
Acasă, chiar și umbrele au răbdare. 
Se așază pe garduri, 
pe suflet,
ca o pisică în prag.
 
Și dacă întrebi vântul 
de ce nu pleacă, 
îți va răspunde 
că nu-i loc mai blând 
unde să se odihnească.
 
09.07.2025
Sorin Micuțiu

Temelie

 

Mă uit la nisipul de sub picioare,
cum își schimbă fața la fiecare adiere -
și știu că nu pot construi acolo
visele grele.

Am văzut case prăbușindu-se
nu din lipsă de frumusețe,
ci din lipsă de temelie.

Viața nu mă așteaptă,
cere decizii
și eu aleg să-mi înfig pașii
acolo unde pământul nu se surpă,
să trăiesc cu inimă întreagă,
să nu mai alerg după vânturi.

Am purtat în suflet pietre -
și nu toate erau ale mele.
Dar le-am dus,
ca să nu rănesc pe nimeni,
și m-am uitat prea rar înapoi.