Psalm (LI)

 
Doamne, m‑a întrebat un om
dacă sunt fericit,
iar sufletul meu a răspuns:
„Sunt mulțumit.”

Căci pacea Ta stă în mine
mai tare decât valurile,
iar mulțumirea Ta
e stânca pe care mă sprijin.

Fericirea e ca un fulger, Doamne:
aprinde cerul și trece.

Dar mulțumirea pe care mi‑o dai Tu
e ca un jar sub cenușă:
tăcut, dar viu.

Nu am totul,
dar am destul din mâna Ta.

Slavă Ție, Doamne,
pentru mulțumirea care nu se schimbă
și pentru drumul pe care mă ții.

18.06.2026
Sorin Micutiu

Scrisoare către Nație

(în amintirea lui Mihai Eminescu)
 

autor: Sorin Micuțiu

 
Prea dragă Nație, îți scriu din vremi trecute,
De sub teiul cel veșnic cu nopțile tăcute,
Când încă se năștea cuvântul din credință,
Nu din ecouri stinse pierdute-n neputință.
 
Te văd acum, o, țară, cu fruntea obosită,
Cu gândul dus departe și inima-nvelită
În șoapte nerostite a unor vremi grăbite,
Ce lasă-n urmă umbre și visuri risipite.
 
Cei ce-ți rostesc cuvântul, cu glas domol și rar,
Adesea uită drumul ce duce spre hotar;
Și-n loc de adevăruri, rostite cu tărie,
Se pierd în vorbe multe, fără statornicie.

Moșii de cireșe

Mi‑e dor de voi,
de toți cei care ați plecat
într‑o parte a lumii
unde nu mai ajunge 
decât șoapta rugăciunii.

Astăzi am spălat câteva cireșe
și le‑am pus cu drag
într‑un castron de lut,
ca și cum ați putea veni
să le luați cu mâna voastră caldă,
așa cum făceați odinioară.

Știu că drumul vostru
trece prin Valea cu Dor
și nu aș vrea
să ajungeți acolo
cu poala goală.

De aceea împart,
și iar împart,
și mă rog să găsiți
ceva din mine
pe unde treceți.

Rostul din cădere

 

Când spui că ai obosit pe cale,
Nu-i semn că te-ai pierdut,
Ai fost căzut prea mult în vale,
Răpus de dor, răpus de jale.
 
Când spinii minții cresc fără-ncetare,
Să știi că-n ei lucrează un rost ascuns:
Prin fiecare gând udat cu plâns
E un dar de sus spre vindecare.
 
Aripa rănită nu e o povară,
Ci locul unde harul se așază;
Căci numai cel ce cade și oftează
Învață să se nască a doua oară.
 
Și chiar de glasul ți-e de lacrimi frânt,
Și ochii tăi sunt floare tremurândă,
Să știi că Domnul știe să te-ascundă
În palma Lui, ca un tainic legământ.
 
Și-n ziua când vei ridica privirea,
Vei înțelege tot ce n-ai știut:
Că drumul greu pe care l-ai bătut
Ți-a fost, de fapt, spre ceruri pregătirea.
 
27.05.2026
Sorin Micuțiu

Transcendență

 

Astăzi s‑au stins  
o mulțime de lumini,  
ca niște ferestre  
care se închid  
într‑o singură clipă.  

Și poate că altele  
rămân aprinse 
doar în acte,  
nu și în încăperi.

Noi, cei trecuți la „vii”,  
suntem uneori  
ca niște case goale,  
locuite de vânt,  
cu ușile deschise  
și fără pași înăuntru.  

Înălțarea, Coroana și Jertfa

 

Se-nalță azi Domnul spre cerul deschis,
iar lumea rămâne cu dorul nestins;
lumina Lui cade pe lutul greoi,
chemând peste veacuri credința din noi.

În umbra acestei minuni de-nălțare,
pășesc împărații cu sfântă chemare:
Constantin - cu crucea ce-a schimbat omenirea,
Elena - o mamă ce-a aflat mântuirea.

Ei poartă în palme un veac de pribegi,
cu ziduri căzute, cu temple și regi;
și-n urma lor crește o cale de stele,
semn sfânt că lumina învinge zăbrele.

Veteranul

Veteranilor le datorăm nu doar recunoștință, ci și promisiunea că jertfa lor nu va fi uitată - Ziua veteranilor de război este serbată anual în data de 29 aprilie
moto: 

” Priveşte, copile, cum trec veteranii  

În şiruri tăcute, bătrâni luptători 

 Se duc! Se topesc! Şi-odată cu anii  

Dispar în neant, anonimi călători.   

 Se sting veteranii, lăsaţi în uitare, 

Încet, în tăcere şi-n lacrimi se sting. 

Şi nimeni nu-i plânge! 

Pe nimeni nu doare 

Că mor veteranii! Nici ei nu mai plâng! ”

 ( versurile de mai sus sunt scrise de Gheorghe Lăcătuşu, ultimul supravieţuitor român al Primului Război Mondial. A murit pe data de 13 august 1999, la vârsta de aproape 109 ani uitat de stat, în cel mai crunt anonimat, nemaiapucând să-şi scrie memoriile. )

pe marginea băncii
cu capul în palme
și tremur în glas
odihnea  un biet om
 risipit în gânduri
chipul său îmbâtrânit
părea o mască de lut

castanul uriaș
își legăna ultimele frunze
iar vântul rece
biciuia aerul
așteptarea era chinuitoare

Bateria sufletului

  

În buzunar,
mereu e plin
telefonul meu.
Îl încarc,
îl verific des,
nu-l las o clipă.
De scade o linie,
am stres.
 
Câte mesaje,
câte apeluri,
câte scroll-uri
fără sens.
 
Dar sufletul?
Încet, încet,
se face mic,
se simte gol.
L-am neglijat,
l-am ignorat,
și-acum e stins,
descărcat.

Psalm (XLIX)

 

de ziua Pământului 

Doamne,  
astăzi îmi aduc aminte  
că pășesc pe un pământ  
care nu-mi aparține  
și totuși mă primește  
ca pe un fiu.

Îl simt sub tălpi  
ca pe o inimă de mamă,  
bătând în același ritm  
cu respirația Ta.  
Din praful lui m-ai ridicat,  
în praful lui mă voi întoarce.  

Întrebări

Cine sunt eu?
clipa dintre respirații -
numele tău.

Cine am fost?
frunză dusă de vânt
spre tine, cândva.

Cine voi fi?
ecou în devenire -
te voi iubi.

17.04.2026

Sorin Micuțiu

În locul mamei, îngeri. În locul pâinii, tata.

 
Gând de Înviere pentru cei care au crescut cu mai puțin, dar au primit totul prin iubire.
 

(poezie personală)
 
N-am avut o mamă
să mă ducă de mână în noaptea de Înviere,
dar am avut cerul plin de stele
și sufletul plin de dor.
 
Am avut tăcerea unei rugăciuni
șoptite de cineva care m-a iubit
fără să spună nimic.
Am avut o lumânare aprinsă
de o mână străină
care n-a fost străină deloc.
 
Am avut îngeri.
În oameni, în întâmplări,
în bunici care mi-au pus haine curate,
în vecini care mi-au zâmbit,
într-un cântec de clopot
care m-a învățat să cred.
 
Poate n-am știut atunci,
dar acum știu:
cel mai tare
am simțit lumina
în inima lui –
tata.

Psalm (XLVI)

 

 

Doamne, în această zi de vineri
din Săptămâna Patimilor Tale,
stau înaintea Ta
cu inima tremurândă.

Tu, Cel ce Te îmbraci
cu lumina ca și cu o haină,
astăzi stai gol la judecată
pentru mine.

Tu, Cel ce ai spânzurat
pământul pe ape,
astăzi ești spânzurat pe lemn
pentru păcatele mele.

Eu sunt cel ce Te-am rănit,
eu sunt cel ce Te-am părăsit,
eu sunt cel ce Te-am vândut
cu nepăsările mele.
Și totuși Tu mă privești cu milă
și mă chemi pe nume.

Psalm (XLV)

 

 

Doamne, în această zi de joi,
din Săptămâna Patimilor Tale,
mă apropii încet,
ca şi cum aş păşi pe vârfuri
într-o cameră în care respiraţia Ta
încă încălzeşte aerul.
 
Stau la masă cu Tine
şi nu ştiu dacă sunt vrednic,
să întind mâna.
Eu sunt cel ce vine
cu praful zilei pe tălpi,
cu gândurile risipite,
cu inima care uită repede
şi cu recunoştinţa care vine greu.
Şi totuşi, Tu Te ridici,
Îţi scoţi haina,
iei ştergarul
şi Te pleci la picioarele mele.
 
Cum să înţeleg aceasta, Doamne?
Cum să primesc apa Ta,
când eu nu ştiu să răcoresc
nici măcar un pas al Tău?
Tu speli colbul meu,
iar eu nu găsesc în mine puterea
să-Ţi ating rănile
nici măcar cu o singură lacrimă curată.

Psalm (XLIV)

Doamne, în ziua aceasta de miercuri  

din Săptămâna Patimilor Tale,  

mă privesc și mă cutremur:  

în mine se ascunde Magdalena,  

cea care a plâns la picioarele Tale,  

dar și Iuda,  

cel ce Te-a vândut pentru arginți.  

Eu sunt amândoi,  

în aceeași inimă.

Când mă ridic spre Tine,  

simt mireasma lacrimilor Magdalenei,  

care a îndrăznit  

să-Ți atingă picioarele  

cu pocăința ei prefăcută în mir.  

Dar când mă las furat  

de grijile mele,  

aud pașii lui Iuda în mine,  

căutând târguială  

pentru liniștea mea bolnavă.

Psalm (XLIII)

Doamne, în această zi de marți,  
din Săptămâna Patimilor Tale,  
stau cu candela în mâini  
și nu știu sigur dacă  
untdelemnul meu ajunge.
Mă văd printre fecioarele  
care veghează,  
dar sunt și printre celelalte  
care uită de untdelemn.  

Sunt treaz,  
dar uneori adorm  
în mine însumi,  
și-mi scapi, Iisuse,  
Mirele meu drag,  
pe lângă inimă,  
ca o blândă adiere  
pe care nu o pot atinge.

Învață-mă, Doamne,  
să nu-mi port nevoințele  
ca pe niște podoabe,  
ci ca pe o ușă deschisă  
spre aproapele meu.  
Căci știu acum:  
focul fără milostenie  
se stinge.

Psalm ( XLII )

 

Doamne, în această sfântă zi de luni,
din Săptămâna Patimilor Tale,
a începuturilor și a sfârșiturilor,
mă ridic din somnul meu greu
și îndrăznesc să-Ți spun:
 
„Cămara Ta, Mântuitorul meu,
o văd împodobită,
și îmbrăcăminte nu am
ca să intru într-însa.” *
 
Mă apropii de Tine cu foame,
nu de pâine, ci de mântuire,
căci Tu ai flămânzit de mine mai întâi,
Tu, Pâinea Vieții,
venind la smochinul neroditor
ca să mă înveți ce înseamnă rodul.
 
Nu mă lăsa, Doamne,
să fiu doar frunză,
doar zgomot și umbră.
Fă-mă brazdă adâncă
în care să crească roade
vrednice de pocăință.

De Florii

ard lângă icoană
lacrima împăcării
un nou anotimp
dă gust cuvintelor
glasul cărnii tace
e timpul sufletului

din preaplinul pătimirii
se aud fâlfâiri de aripi
printre stâlpări
ţes mahramă
gândurilor
cerul
revarsă albastru
în palme

mă reculeg
şi merg mai departe
vindecat de nevisare

din volumul de debut "Vindecat de nevisare"
editura Art Book, Bacau 2011

Miracol

Cu fiecare apus
pun spre încolțire
pe pragul vieții
cuvântul șoptit
la ceasul rugăciunii
deschid o fereastră
spre cerul din mine
și evadez din trup
pășind timid
ca într-o zi de Florii
în Ierusalimul sufletului
 
în podul palmei
ascund o fărâmitură de pâine
inepuizabilă anafură
la masa tăcerii

Sorin Micuțiu

Cu ce-am să Te-ntâmpin, Doamne?

 

 

Cu ce-am să Te-ntâmpin,
Doamne,
azi, în ziua de Florii?
Cu ce ramuri?
Cu ce cuvinte?
Când vii pe mânz de pace,
cu slavă ascunsă-n praf,
ce să-Ți aștern, sfios,
pe calea Ta de har?
 
N-am nici osanale
să strig în rând cu lumea,
nici haine să-Ți așez
pe ramuri de măslin,
dar am un dor ce arde,
un gând ce nu-i străin:
să fii Tu Împărat
sufletului meu.
 
Cu ce-am să Te-ntâmpin,
Doamne,
în ceasul cel din urmă?
Când tot ce-i lut
se stinge,
cu ce-am să-Ți ies ‘nainte,
cu palme goale, reci,
când Tu vei fi în slavă
și eu n-oi fi pe veci?

Ascult liturghia primăverii

înmuguresc tăcut
sub greutatea singurătății
florile de măr
pătrund adânc în suflet
pe covorul ierbii
odihnesc
bătând la porți de cer
un vis ştrengar
caut
într-un mod egoist
nostalgia copilăriei
să-mi gânguresc cuvintele
sub privirile mamei

înnod anii
pun la dospit
amintirile alb-negru
în Duminica Învierii
le voi regăsi
liturghisind
poemul
neterminat aici

Sorin Micuţiu ; din vol. "Patruzeci", pref.: Cristina Ştefan. - Bacău : Art Book, 2014